răsăritul azi

O ființă al cărei suflet absoarbe luminiscențele solare, are mereu “zâmbetul pe buze”, şi fiecare “zi” este un “răsărit” perpetuu şi niciodată un apus, şi dacă se “concentrează pe sens”, apasă la maxim “piciorul pe accelerație” pentru a induce viteză călătoriei vieții.

Un instantaneu fotografic neregizat, cum îi șade bine unui instantaneu, un ochi (de fapt doi ochi) perspicace și atent (atenți), care ne semnalează cu o cameră de filmat câteva clipe de viață: răsăritul alungit pe orizontală, „întins la orizont ca untul pe pâine ”, fanta matinală de lumină îmbibată „de nori cât miezul de nucă rupt în jumătăți
pentru fiecare ”,
sub lumină, câmpul cu pomi și păsări în căutarea roadelor uitate, în mașină, un copil trezit prea devreme, care privește cu interes, printre înghițituri,
„trenul de ora șapte cât un bivol care înaintează greu adulmecând umezeala ceții
cu mugete scurte”,
în vreme ce camera surprinde mișcările șoferului la întâlnirea cu obstacolul viu al caprelor albe pe drum, iar toaca acompaniază cu pocnete răsăritul triumfal, deplin, care aduce instantaneu un nou zâmbet într-o nouă zi, în care, dacă știi să privești găsești poezia.
O fotografie clară, cu trei personaje absolut obișnuite, într-o dimineață firească, de toamnă blândă. Tare frumos, de parcă aș fi fost și eu în mașină!

Răzvan Rachieriu și Paul Pietraru, vă mulțumesc mult pentru semnele de lectură. Onorată!

Un poem ca o perlă. Am lecturat cu mare plăcere.

domnule Mircea Nincu. Onorată!