ceas rău

O poezie a tensiunii contemporane, în care imaginile se succed ca într-un film de autor, la limita dintre realul urban și reveria afectivă. Este un poem al vitezei, al dezumanizării prin mișcare continuă, dar și al memoriei afective care încă mai caută un spațiu de respirație. Imi place versul de deschidere, „drum fără frâne / mereu al altora nimeni nu cedează”, fixează instantaneu tema centrală, viața ca trafic haotic, ca spațiu al concurenței și al pierderii controlului. Poetica se naște din coliziune: între intimitate și agresivitate, între eros și instinctul de supraviețuire. Vad in acest poem cum se surprinde perfect psihologia societății accelerate, unde dragostea se amestecă cu frustrarea și dorul cu furia:
„sângele curgea pe artere cu viteza parvenitului”
o metaforă genială pentru ritmul interior al lumii moderne, în care pasiunea devine un ambuteiaj emoțional.
Imaginarul acvatic din partea mediană a poemului („orașul de apă”, „boabele de sare”, „marea amniotică”) introduce o dimensiune purificatoare și chiar as putea spune o dimnesiune erotic-ancestrală, o întoarcere în fluidul primordial, înainte de violență. Finalul însă aduce coliziunea inevitabilă „nervos vântul cu ochelari 3D” , da, o imagine superbă, care amestecă virtualul cu agresiunea reală. O lume unde până și aerul poartă ochelari și lovește cu bâta. Iar ultimul vers „o smucitură a fost de-ajuns ca să-l laşi să treacă / în lumea civilizată” e o ironie amară, un arc închis perfect peste haosul inițial: civilizația devine doar un pas peste violență, nu opusul ei. „Ceas rău” e un poem care nu doar se citește, ci se trăiește cu toate simțurile: zgomotul, adrenalina, ironia și neliniștea. Poem de o luciditate poetică impresionantă, un realism metaforic ce transformă un banal drum în oglinda unei lumi care aleargă fără să mai știe de ce. Felicitari!

Excesul şi adicțiile ne îndreaptă spre un “drum fără frâne” pe care o apucă omul nechibzuit şi nesăbuit, pe când artistul îşi stabileşte ca “priorități” esențiale şi exponențiale actele creatoare, şi pe acest drum încețoşat ar fi bine să evităm “ambuteiajul de sentimente”.

al întretăierii dintre clasic și actual,
cu o *bâtă* de imagini inedite
lovind în gândul și emoția cititorului...

Aș da stea,
dar știi și tu că n-am...

pentru deosebitul comentariu și pentru drumul luminos. Cu gratitudine!

Răzvan, mulțumesc pentru interpretare.

Ștefan, mulțumesc pentru lectură și semn.