cine

cine mi-a trădat stelele

cine a închis noaptea între zăbrelele lunii

și de ce unii au pus lacăt acestui cuvânt

mă avânt să zgârii pereții de ciudă ei plâng

îndelung unor chipuri de lut le curg lacrimile

șuvoi într-un glas de ploi care-mi spală fața

dimineața e tulbure e murată

deodată din piept îmi sare ciuda zăluda se dă ca o desfrânată și cade la picioarele mele grele trucuri de suflet mucuri de zori

duse de vânt la gunoi și-apoi cine-mi ascultă

pe burtă stând murmurul inimii

vrând-nevrând stelelor le datorez noaptea albă fuiorul de dor amețitor e zâmbetul dimineții inepții se trezesc din letargie dar mie cine îmi numără durerile puterile puse pe gardul încrederii

îți datorez tăcerea șederii între corali și zenit dulce iubit cuvânt al durerii

îmi mor plăcerile serii și stelele deschise înalt ca umbrelele