suplu trunchi arcuit de vremuri
îmi ieși în cale de parcă ai fi
femeia ce mi-a fost dat să o strâng
în brațe pentru a mă revigora
ea cea subtil învăluită
în mătăsuri de topaz și
am un cod genetic foarte colorat când e vorba de tine
fiecare nuanță e pregătită pentru o literă
toate la un loc formează această metaforă pe care n-o rostesc
privesc tabloul în plenitudinea
Nu este puțin lucru să fii steluțar pe poezie.ro, ba aș zice că este chiar onorant.
De aceea, rog pe cei aflați în această postură: recitiți regulamentul și faceți în așa fel încât să vă meritați
să nu-mi reproșezi
că mi-ai dat idei
vântul face brazde grele
aici încolțesc bulbi
pentru flori de gheață
cele trei ceasuri de marți
au bătut matinal
mă trezesc fără idei
cineva și-a
stai pe loc
stai
că ninge
unde circuli pe vremea asta
deșurubezi întunericul
i s-a dus lița
pune un fir de iubire mai zdravăn
să nu mai sară siguranța zilei de mâine
mă n-auzi
stai că ninge
și nu
Cartea Anei Urma mă aștepta de mult pe raftul contemporan al bibliotecii, într-o cumințenie care i se potrivește, neștiind când îi va veni rândul la impresie olfactiv-spirituală, într-o așteptare cum
când ies din mine cu ochii închiși trupul
pe care îl port de obicei stretch
se moleșește și cade ca o rufă
mirosul lui adulmecat de departe atrage
oamenii poartă figuri dali sufletul și
cum vine ea tocmai de la capătul tunelului
cum face ea chetă pentru poeți
înarmată, -namurată amazoană deșirată
cu porția de stufat de iubire din care nu dă nimănui
ca doica lui shakespeare leagănă
nevăzută arătare neagră
trăiește în trupul meu
își face nevoile
mulțumită
într-un suflet comod
zi după zi mai intens
mai periculos își exersează un fel de
limbaj numai al ei
fără a putea fi
primăvară fonetică
pentru câtă vreme
nedomolită în demersuri
și inițiative
din capul locului ne pasc
invazii de tonuri din
cenușa lumii
încă fierbinte
nu-i a mirare că
în alb
tot aerul se va răscula va vocifera în fața casei mele tactic își va așeza copacii de-o parte tufele de cealaltă gardurile vii în față copacii își vor ascuți crengile frunzele fructele și omizile și
să ne-așezăm la o porție
de singurătate paharul e plin
și jumătatea lui până în gât
de lichidul acela
nimic nu mă îndeamnă
spre însămi făptura
ivită dintr-o întâmplare
o masă de liniște
în timp ce unii numără banii
eu contorizez clipele
de dragoste
de cele mai multe ori
se întorc
asupra mea ca grindina se topesc
cultiv tot felul de plante pe care
le ofer sub forma
o mână de colindători
și clopotul bisericii
la ușa orașului
se cântă
ca la o îngropare
sub taxe
viața a pus
impozit
pe fiecare
venit
pe lume
sculați gazde nu dormiți
se aude
printre
flutură un drapel.
este de piatră. și zâmbește. către hotare. ține o mândrie la piept.
împietresc.
din timp, se deschide o vale. un pământ. ies oameni de pretutindeni și îmbrățișează pământul.
era prin unele zone
garnisit cu hârtie fină
eșarfă răsucită peste bordură și pubelele
ce-și ridiculizau gunoiul triat de patrupezii
asociați în ecologie
oamenii își puseseră măștile de
explică-mi
de ce am săpat atâtea hectare
pe arșiță
mâncând toată ziua o mămăligă rece
cu două cepe iuți și-un colț de brânză
cu setea stinsă de-un ulcior pitit
la piciorul unui dafin țanțoș
în oglindă
tu
între rosturi
pereți albaștri
levănțică
sprayuri creme bureți
clăbuc de șampon săpun spumă
tăișuri de diamant în lame
dinți de pieptene ironic
forfecuțe
lac de unghii
mi-a intrat o rază de soare
drept
în ochiul drept
ziua-n amiaza-mare
văd numai galbeni
oameni galbeni
râuri galbene
strângându-și pietrele-n poală
ca-n cristelniță
spice catapultându-și
Mamă,
nu sunt lângă tine să mai ațâț focul
să duc cenușa dimineața
s-acopăr tălpile copacilor cu ea
să mai poată păși către primăvară
să ne întâmpine cu brațe de flori
fără degerături pe la
OA