eu

Un text frumos și intim.
Frumusețea izvorăște lin prin modul în care transformați iubirea într-un act de creaţie vizuală, pictată, codificată, sintetizată. Codul genetic ca paletă de culori e fascinant: fiecare nuanță pregătită pentru o literă, ca și cum iubirea ar fi o limbă care se scrie mai întâi în corp, în celule, înainte de a ajunge la cuvinte.
Și exact atunci când s-ar putea explica totul – „alfabet impecabil al simțurilor" – este păstrată tăcerea. Pentru că tușele vorbesc de la sine.
Un text care știe să se oprească exact când trebuie. Vă mulțumesc că l-ați scris!

”...cred că fără artă nu aș putea trăi”
Ottilia, cu un gest de reflecție m-am întrebat dacă nu cumva și eu aș crede la fel. Este o întrebare care te răscolește, cel puțin, pe mine m-a întâlnit la timp potrivit să mă întoarcă ”pe toate părțile” ca să pot da răspunsul corect, sincer, nevoit chiar. Dacă este ceva sau cineva fără de care nu putem trăi ar putea însemna că suntem prinși în dependențe, posibil idolatrie chiar. Mulțumesc pentru invitația de a medita, de a mă (re)așeza corect față de propria înclinație artistică pe care tu însăși mi-ai recunoscut-o și o crești cu grijă. Mulțumesc frumos. E sublim poemul tău.