madam costea

Poemul schițează cu tandrețe portretul unei femei-obicei, o prezență care împletește ritualul zilnic cu cel al bisericii.
Madam Costea pare să aibă garderoba sincronizată cu calendarul bisericesc: dacă se schimbă Evanghelia, se schimbă și pălăria. Noroc că rămâne constantă în zâmbet.
De fapt, fără Madam Costea, nici duminica n-ar mai fi duminică.

Mie mi-a plăcut discursul acesta lipsit de prețiozitatea pe care o reclamă, uneori, sacrul, dar suficient de ferm cât să sugereze religiozitatea. Un ritm degajat, eliberat de patetismele cotidianului și o curgere firească, aproape mucalită, ca o lumânare pentru vii pusă din greșeală în spațiul pentru morți.

vă mulțumesc pentru comentariile deosebite.
Emilian, ție și pentru recomandare. Mărturisesc faptul că mi-am început săptămâna cu această bucurie.
Madam Costea e reală, așadar și textul de față cu tot ce ați citit despre această doamnă trecută de optzeci, dar care se ține bine! Să luăm aminte! (asta ca să spun un scurt pasaj din Sfânta Liturghie).
Vă urez o săptămână ușoară!