visător

Un text care pare scris direct cu cretă de cometă pe tabla cerului, unde păsările devin solfegii migratoare și norii se prefac în narghilele ale visării, arzând aromele nevăzute ale cosmosului. Am simțit cum realitatea se evaporă, fugind ca o pisică speriată de tălpile visului, iar continentul visătorului rămâne ascuns … ca o insulă translucidă scăpată din mâna unui cartograf beat de lumină, pe hărțile orbite ale lumii. Îmi place cum răzvrătirea ta nu poartă arme, ci galaxii întregi cuprinse în palma unei stele rănite, cum muzica sferelor se frânge și se topește într-o liturghie de sunete care țipă mai adânc decât Munch, pictorul ce a înroșit cerul cu propria-i angoasă, și mai îndrăzneț decât liniile frontului ce scrijelesc pământul. E un manifest cosmic, unde libertatea se arată ca o pasăre de electricitate care-și face cuib în cuvinte, iar iubirea se întrupează ca un animal solar, jumătate leu, jumătate stea, care se trezește și toarce galaxii întregi în fiecare miorlăit de pui de vis. Textul tău pare o planetă nouă, inventată din pulberi de curcubeu prăbușit, o geografie a visării care sfidează gravitația și rescrie universul nu cu sânge, ci cu cerneală de meteoriți. Aici chiar și tăcerea are aripi, chiar și umbrele au gust de lumină, iar fiecare vers respiră ca un zeu mic al libertății, scăpat din lanțurile unei lumi obosite.