singurul care poate închide un gol

“Libertatea” ne substituie “abisurile interioare” cu perspective uluitoare, destramă “țesăturile” coercițiilor şi amplifică creativitatea, ingeniozitatea, inventivitatea şi versatilul, multiplicându-ne posibilitățile.

mă bucură trecerea și cuvintele tale. Mulțumesc.

domnule Liviu Nanu, pentru popas și apreciere. Onorată!

Când am înțeles că libertatea nu este un dat, decât la nivel declarativ, eram deja un adult blazat, apoi am început să pricep că toate cărțile mint și libertatea este mai mult o stare decât un fapt și cel mai ușor pierzi libertatea interioară, zburdălnicia aceea fără griji și necazuri, apoi au venit peste mine întrebările, iar când îndoielile mușcă din tine, e semnul alunecării spre tăcere, dar cel mai brutal te trezești din libertate când se ridică cineva căruia îi place să rupă viața în fâșii fără vreun motiv adevărat, probabil la fel ca Libertatea, și lupta împotriva ei este o boală, dar sunt boli și boli, boala sfâșietorului este o agonie, pe când boala tămăduitorului este o zbatere nobilă, aproape romantică, tragică și concretă, dar cu un înalt grad de romantism, căci ce altceva decât niște romantici sunt cei care, cu migală și perseverență, cârpesc libertatea zi de zi, însăilând cu răbdare bucăți cu sens, o față, o mânecă, un buzunar secret dintr-o libertate care nu se mai poate întregi, de parcă o haită de câini trag de ea smulgând bucăți după pofta fiecăruia. De obicei libertatea se coase cu sânge, sau, în orice caz, cu suferință, umilință și destrămare a tot ce ținea la un loc toate fragmentele acelei stări de lucruri, altădată normale.
E un strigăt în acest poem, un strigăt deznădăjduit, romantic, cum spuneam, un strigăt al fiecăruia și al tuturor, până la identificare.

domnule Paul Pietraru, mă bucură și onorează discursul dumneavoastră privind golul!