Ottilia Ardeleanu

Soare matinal- Felinarul ruginit Îi ține de urât * În zorii zilei- Un lampadar al străzii Prea singuratic * Plimbare în zori- Un felinar aparte Sub soarele blând * Gânduri de

ce frumos îmi cântă un greier poezia pe creier am atâtea octave diezi cai verzi mă arunc în viori și în decibeli noptatici empatici în pori salivează licori de toamnă miresme breze par

întreaga viață ne auzim clopotele de la florile pe lângă care trecem atent dangătul acelora ne însoțește vremelnic într-o asurzire haotică ne prefacem că trăim agonisind lucruri

am frânt o bucată de toamnă și am împărțit-o cu voi unii mi-au zis că are gust de pâine alții de tămâioasă și câțiva de Dumnezeu mi-a fost foame dar ați fost voi mi-a fost sete dar ați

totdeauna bolnav i se face transfuzie de iubire de tristeţe de singurătate de dumnezeu câţi donatori şi-au întins braţul pentru vitalitatea sa sângele lui nu e al lui sângele lui este

ce obraznic vântul de toamnă val-vârtej mă ia pe după umeri îmi dă un ghiont nici nu se uită înapoi urmărit de frunze-țigănci iritate făcând un scandal asurzitor sperie o mână de păsări

când țipă clopotul mă gândesc la Dumnezeu nu la moarte nu la vești triste nu la sărăcie în timp ce unii petrec prea multe zile pe an în locuri despre care aceia nu au auzit când plouă pe

lan de rapiță- galeria de artă plină de chinezi

acolo unde se pupă cuvinte trufașe cu hotarele ființei mele pustiite din neînțelesuri și vanități unde închipuiri grafice țin loc de atingeri și simțiri unde mi se tăinuiesc singurele căutări

ce numești tu iubire poate fi un microb căruia niciodată nu i se va da de cap pentru că până și vindecătorii sunt infestați doar că le place așa să cerceteze ceva înnăscut se pare fiindcă

plaja transpune trupuri totul se va transforma deocamdată încercăm lutul cu tălpile intrăm în mare nespovediți îi lăsăm parte din noi unii se dau cu totul suspine și cer niciodată apusul nu

am întâlnit-o după mult timp zdravănă albă ca o tânără năpăstuită cu zâmbetul știut mergeam în cotidian cum ai șterge timpul cu o gumă proastă erau patruzeci de grade sub pălărie fundele

Îmi place cum se scufundă perișoare de sâmbătă pe fundul vasului printre bucăți mărunte de legume atât cât să pară un imaginar adânc de mare unde se zbenguiesc rozetele de morcov, mici cuburi de

luasem totul de-a valma fiindcă aveam iar ispita era cum o muză pentru poet aveam și nu-mi păsa de suflet de trup și de timp aveam ce alții nu puteau și nu-mi păsa mi se spusese că

nu m-aș încrede în tăcere șuie duduie când i se pune pata deocheata se întoarce cu spatele nu că n-ar fi frumoasă și așa dar aș vrea să-mi fie confidentă să-mi spună tăcând ce-are în

Poate că m-am temut să nu se taie iubirea ca o maioneză. Totuși, am înaintat prin soarele ăsta tulburător de fierbinte până la cei dragi. Creierul a dat în clocot de nenumărate ori, încât am crezut

un gest dezamăgitor neașteptat de tăios dintr-un suflet pe care l-am numit bun am trăit cu încrederea că poate fi mereu mai bun decât sufletul meu și l-am iubit cu nebunia rebelă din

fac mâncarea ta preferată fasole cu ciolan afumat tot timpul cât pregătesc ingredientele zâmbesc fiindcă știu că te va bucura doar ambientul te va face cum intri pe ușă să dai jos de pe tine

N-are miros, n-are auz, doar simți trecând fiorul cum buburuzele-n hurmuz. Hai, spune ce e...?