de neclintit iubirea
te ademenește
foarte aproape
singurătatea
vortex în adâncul inimii
hai treci îți spun
bărbatule curajos
sunt de partea asta
a strâmtorii
cu toate senzațiile
și ființele
ce numești tu iubire poate fi un microb căruia
niciodată nu i se va da de cap
pentru că până și vindecătorii sunt infestați
doar că le place așa
să cerceteze
ceva înnăscut se pare
fiindcă
plaja transpune trupuri
totul se va transforma
deocamdată încercăm lutul cu tălpile
intrăm în mare nespovediți
îi lăsăm parte din noi
unii se dau cu totul
suspine și cer
niciodată apusul nu
am întâlnit-o după mult timp
zdravănă
albă ca o tânără năpăstuită
cu zâmbetul știut
mergeam în cotidian cum ai șterge timpul cu o gumă proastă
erau patruzeci de grade sub pălărie
fundele
Îmi place cum se scufundă perișoare de sâmbătă pe fundul vasului printre bucăți mărunte de legume atât cât să pară un imaginar adânc de mare unde se zbenguiesc rozetele de morcov, mici cuburi de
luasem totul de-a valma
fiindcă aveam
iar ispita era cum o muză pentru poet
aveam și nu-mi păsa de suflet
de trup și de timp
aveam ce alții nu puteau
și nu-mi păsa
mi se spusese că
nu m-aș încrede în tăcere
șuie duduie
când i se pune pata
deocheata se întoarce cu spatele
nu că n-ar fi frumoasă și așa
dar aș vrea să-mi fie confidentă
să-mi spună tăcând
ce-are în
Poate că m-am temut să nu se taie iubirea ca o maioneză. Totuși, am înaintat prin soarele ăsta tulburător de fierbinte până la cei dragi. Creierul a dat în clocot de nenumărate ori, încât am crezut
un gest dezamăgitor
neașteptat de tăios
dintr-un suflet pe care
l-am numit bun
am trăit cu încrederea că
poate fi mereu mai bun decât
sufletul meu
și l-am iubit cu nebunia rebelă
din
în fiecare dimineață mă trezesc
altcineva
joc un rol diferit de cel de ieri
de cel de mâine nu știu dacă să mă tem
îmi vopsesc altfel unghiile părul
îmi iau cu totul altă ținută
devin un alt
fac mâncarea ta preferată
fasole cu ciolan afumat
tot timpul cât pregătesc ingredientele zâmbesc
fiindcă știu că te va bucura
doar ambientul te va face cum intri pe ușă
să dai jos de pe tine
roțile se întorc
în același loc
ne întâlnim
pe curba infinitului
unde se înnoadă
cercurile
pedalăm
fără oprire
până ne atingem
frunte cu frunte
nas cu nas
buze cu buze
nu-i totuna să cadă pere din copac
cu lacrimile din ochi
vedem viața mereu ca pe o pierdere
copacul nu suferă când
se despodobește de roada lui
nici sacrificiu nu-l poți numi
doar
dă jos de pe mine
acest neglijeu brodat în puncte
cu multe virgule de mătase în franjuri
și bretele ca niște semne de întrebare
spuse poezia unui creion încrezut
și pătimaș care făcu uz de
nu sunt în apele mele
am primit un telefon aseară m-a neliniştit
am fumat mult
dacă arunc o privire în scrumieră
zac vreo zece mucuri fără chef de viaţă
mi-am făcut un ceai
am citit ceva
în scară s-a produs omorul
poezia a fost urmărită din gară a coborât
cu bagajul ei de mână
a luat aminte de toate mirosurile arșița steagurile de pe peron
a chemat un taxi cumva impacientată
a
în spirit golănescian,
se-adună unii seara pe terasă
și sparg semințe, sticlele de masă
și le miroase gura grobian
își dau muza pe manele.
râd a pagubă grețoasă, în crustă,
iar ea dansează
Refac, după multă vreme, drumul spre casă, parțial pe jos. Multe schimbări. Începând cu mutilarea copacilor în zone în care soarele verii îți poate frige creierul. Mergi și începi să visezi păduri de
cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud
înalt până la răscrucea dintre soare şi lună
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri ţipete de păsări
aruncam şi
învărat aerul e slobod pe catarge
chițăie pe la noduri de pânze
mătăsuri pescărușii duc în cioc marginile mării
se zbat câteva geamanduri ale iubirii
până acolo îți este permisă plăcerea
nisipul
nu voi cumpăra dimineți nici dacă mă rogi
ele trebuie să vină în cafele cu lapte și desfătări muzicale
să se așeze turcește pe covor să-mi ghicească în zațul acestei zile freamătul
tristețea să o
am observat că dacă vii și trântești un text care să scoată din țâțâni armonia
la interval de vreo două luni
pe site se stârnesc interese se cască gura ochii cât cepele
lumea buluc la animație de
ieșit pe acoperiș soarele
sare din olan în olan ca un motan care năpârlește
ajunge pe fereastra deschisă de mult verde
e dulce îl trag de mustăți și dă să mă zgârie cu ghearele de lumină
vreau