Poezie
Viorica
1 min lectură·
Mediu
am întâlnit-o după mult timp
zdravănă
albă ca o tânără năpăstuită
cu zâmbetul știut
mergeam în cotidian cum ai șterge timpul cu o gumă proastă
erau patruzeci de grade sub pălărie
fundele tremurate de briză
îmi măturau ceafa de sudoare
durerea era sub rochia de bumbac
ca o inimă care a încetat
mama își ducea fiul la groapă
medicul îi spusese că dacă mai urma un infarct
avea să trăiască lângă un paralizat
nici măcar nu purta doliu
atât s-a bucurat de moartea subită
să aprinzi o lumânare e ușor
mai greu să declari un mort și
să-l duci în locul cu verdeață
era singură
s-au dus între farfurii zburătoare fiica soțul băiatul
zâmbea când spunea că trebuie să arunce oalele mari
transpiră intens lipsa alor săi la 40 de grade
briza o mai liniștește
dar singurătatea
003
0