Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

să tac sau să nu

1 min lectură·
Mediu
nu m-aș încrede în tăcere
șuie duduie
când i se pune pata
deocheata se întoarce cu spatele
nu că n-ar fi frumoasă și așa
dar aș vrea să-mi fie confidentă
să-mi spună tăcând
ce-are în gând
știu că până la urmă
e dispusă a ține un secret
obicei desuet
eu aș insista pe ce am de zis
fără să o fi omis
tăcerea este la timpul prezent
ardent face curat între noi
șterge urmele mai apoi
cu un pămătuf improvizat din stuf
scutură fiecare carte de șoapte
fiecare bibelou în care iubirea
se poate ascunde din nou
nu m-aș încrede în tăcere
o damă în funcții și putere
habar nu am cine-a ales-o de drept
nu cred să fi fost votată corect
de bine ce în frunte-a rămas
orgolioasă mi-a dat
peste nas o suport ca pe ziua de mâine
când doar o pâine mai e
să-mi țină de urât
dau singurătatea pe gât
cum timpul fiecăruia trece
la rece îmi țin speranțele
vacanțele cu ea îmi par nesfârșite
poezii răvășite pe nisip
stereotip
nu m-aș încrede în tăcere
formă pură în arta de a vorbi
doar la a iubi mă duce inima
cum vezi
tac pe barba mea
045
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
199
Citire
1 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “să tac sau să nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14192836/sa-tac-sau-sa-nu

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@erika-eugenia-kellerEK
Distincție acordată
Poezia aceasta este cu adevărat remarcabilă în peisajul contemporan – discretă, dar profundă, fără să epateze.
Tăcerea ca formă de revoltă și intimitate se conturează ca temă de bază, principală, iar versul său curge firesc, si nu cade niciodată în banalitate. Îl susține o succesiune de imagini memorabile: tăcerea „șuie duduie”, „face curat între noi”, „scutură fiecare carte de șoapte”.
Personificată cu inteligență poetică, tăcerea devine o prezență feminină autoritară – o „damă în funcții și putere” –, care impune, seduce, sancționează. O damă bine cu ironie și o afecțiune bine mascată.
La prima vedere, poemul poate părea jucăuș, dar nu e deloc superficial. Dimpotrivă, este un poem matur, care merge direct la suflet, dar o face cu mintea limpede și cu metafore vii.
Textul ridică întrebări despre comunicare, orgoliu, vulnerabilitate și nevoia de a fi ascultat. Într-o lume în care tăcerea poate însemna abandon, complicitate sau rezistență (si ce bine ma atinge aici in aceasta perioada de intrebari), Ottilia Ardeleanu reușește să-i dea o corporalitate aparte – feminină, fragilă, puternică, imposibil de ignorat.
Felicitări!
0
@ottilia-ardeleanuOA
îți mulțumesc pentru comentariul elaborat și pentru empatie.
Toate bune!
0
@nincu-mirceaNM
Nincu Mircea
Gânduri care cresc din alte gânduri. Versuri articulate ființei ca moduri de eliberare a existenței din propria ei manifestare. Poezia ca mărturisire.
0
@ottilia-ardeleanuOA
domnule Nincu Mircea. Onorată!
0