drum de clopote

m-a izbit optimismul care răzbate din textul tău! (O plăcere să-ţi aducă omul flori!)
E drept, pe la jumătate ai lăsat clopotele să bată cam insistent, dar mie-mi place. Adică na; e un exces, dar unul simpatic. Cât despre partea de la final, acolo povestea se întoarce puțin. E (ca să continui pe français) un clin d’œil — adicătelea moartea se face cochetă. Nice!

mă răsfeți cu acest comentariu. Da, iubesc florile. Lalelele sunt preferatele mele. Poate pentru că în simplitatea lor, sunt grațioase, elegante, de o naturalețe izbitoare, cu miros discret de crud, simbolizând reînvierea, model de frumusețe și coloristică impecabilă. Ce zici de laleaua neagră?
Am clipit cu plăcerea de a citi cele scrise de tine într-o cheie deloc misterioasă.
Mulțumesc!

Este o poezie tulburătoar,având un ton meditativ, chiar melancolic si exploreaza teme precum trecerea timpului, efemeritatea vieții și conștientizarea morții prin imagini poetice.

domnule Marin Corneliu Dobre. Mă bucură cuvintele dumneavoastră și trăirea versurilor mele. Vă aștept cu drag în paginile agoniei.

comparația clopotelor cu florile, mi-a plăcut mult ”fiecare floare deschisă clopoțește o moarte”, e modul tău aparte de a scrie, de a împleti imagini cotidiene, simple, cu reflecții grave despre viață și moarte.

aici aduci lumina florilor pe drumul acela întunecat.

mulțumesc mult pentru cuvinte. Onorată!