de-ale toamnei

citind aceste versuri, vântul năstrușnic de toamnă m-a purtat în trecutul meu de copil/adolescent. Îmi amintesc cum, zgribulit, plecam dimineața spre școală, cu ghiozdanul plin de gânduri și idei năstrușnice, încercând să fac dintr-o zi obișnuită ceva memorabil. Fiecare adiere de vânt părea să mă împingă spre aventură, iar frunzele căzute se mișcau ca niște mici complici ai propriei mele imaginații.
Mulțumesc, așadar, pentru că, prin această forță aparent năzdrăvană, poemul a reușit să îmi aducă aminte de propria copilărie/adolescență și de micile aventuri ascunse în fiecare zi.

vă mulțumesc mult.
Victor, mă bucură revenirea pe sait și faptul că ai parcurs drumul meu zburdalnic.
Sergiu, mă bucur că versurile mele te-au trimis în copilărie și adolescență.
Să știți, domnilor, că în mine coexistă toate etapele vieții.

Observ cum toamna ta are un vânt obraznic ce dă buzna pe umeri, frunze-țigănci certărețe și un soare care-și schimbă chipul ca într-un ritual tainic. Frigul se preschimbă în vampir cu canini, iar parcul devine un teatru pustiu unde singurătatea își fredonează cântecul. Poezia aceasta mi-a lăsat pe piele aceeași răcoare val-vârtej, ca un ghiont neașteptat al vântului de septembrie.

nu e cel mai potrivit. sari din real in cosmic, din apropiat în universl. mergea mai bine tot ceva pamantesc, asa mie imi rupe putin ritmul si logica. poemul de stare si anotimp trebuie sa stea in pantaloni lu, altfel creează crevase.

mă bucură empatia. Leo, finalul are logică, iar teluricul și celestul sunt într-o legătură continuă.
Vă mulțumesc amândurora.