dependenți

Când “puterile noastre” se sleiesc şi ne apropiem de abulie, dacă ne lipsesc motivațiile, determinările, ambițiile şi forțele volitive înzestrate cu energii intense, un paliativ ar fi să apelăm la “medicamente” care pot deveni un surogat necesar.

mulțumesc pentru aplecarea pe text. E trist că în loc să avem școală lângă școală, bibliotecă lângă bibliotecă... pentru oameni sănătoși, avem ceea ce spune textul de față.
Mulțumesc.

Ottilia, poezia ta „dependenți” e un strigăt tăcut despre o realitate pe care o trăim toți, dar o ascundem sub rețete și pastile. Ai un ton direct, aproape jurnalistic, dar printre ironiile fine se simte o tristețe adâncă, aceea a omului care observă cum viața se transformă în tratament. Îți reușește perfect echilibrul între sarcasm și compasiune. Fraza „ori lucrezi ori stai / dacă stai sigur o să ai probleme cu articulațiile” e una dintre cele mai tăioase și adevărate observații despre lumea noastră obosită. Totul sună firesc, dar sub umor se ascunde o neputință colectivă. Finalul e memorabil: „nu-ți dai seama dacă vreunul e vesel de viață / sau de ce a înghițit în timpul ei”. Acolo e miezul poemului, nu doar critica unei societăți medicalizate, ci întrebarea simplă, omenească: mai știm să trăim, sau doar ne tratăm existența? Cred că doar ne cam tratăm existența...Da, o poezie vie, lucidă, socială și personală în același timp, poem care nu moralizează, dar te face să taci o clipă și să gândești, să îți analizezi viața.

Erika, pentru rezonare și apreciere. Onorată!

un fenomen social surprins cu naturalețea poetica specifica autoarei !

Emilia Dolcu, vă mulțumesc mult, cu scuzele de rigoare. Am dat întâmplător peste comentariul dumneavoastră. Nu este deloc lipsă de bun-simț.
Mulțumesc încă o dată!