Ottilia Ardeleanu

am făcut pentru tine acele lucruri când lumina te lovește în raiduri nu aveam adăpost prea mare inima era de ajuns pe străzi sângele unui apus infantil în ghearele ulilor norii ștergeau orice

toată lumea absoarbe energia mea aș putea să dau nenumărate exemple dar nu e despre asta mai degrabă de conflictele între generații literaturi iubiri toate au același nivel de zahăr în sângele

îmi scriu numele cu fosfor fiecare literă scapără poezie trec podul alegoric în jumătatea de viață pavată cu nuferi citesc în clarul apei scuturate de vânt Mochichikitakika

urcă în mașină la autostop pe variantă zăpada încă nu s-a topit e mohorâtă bate vântul de parcă îl gonește cineva cerul se arată ca de înmormântare câteva păsări în zig-zag decupează singura

Să freci menta! Să freci menta pigulind cuvinte fără noimă, înseamnă că ai timp pe care nu știi să-l valorifici! Intru după ceva timp pe sait în ideea să mă deconectez. Și chiar mă deconectez

ca bătălia dintre porumbei când își frâng ciocurile se smucesc se înfoaie bat aripile de geamuri uguie își smulg penele se rotesc drăcușorii din ei fierbinți se luptă se zbat și nu se lasă

eu am dreptul să rabd la ieșirile dumnealui să plătesc cu sufletul impozitul pe noroc singurătate lipsuri soluția de desfundat nemulțumiri să am contribuții în folosul societății scriu

nu am venit aici pentru a fi lovită trântită jupuită de tot elanul meu cu sfinții tăi ochi privindu-mi goliciunea sufletului îi e de ajuns timpului care mi-a lăsat riduri doar pentru a ghici

în rochia de mireasă aduni toate zăpezile anilor topite sau nu păstrează puritatea copilăriei între falduri și cute între sânii pe care urmează să-i dăruiești pentru viețile care îți vor urma se

plouă mărunt spre seară ies în umezeala străzilor intru la coafor se fac programări pentru ziua femeii la piațeta leului nici porumbeii nu stau pe vremea asta nu deschid umbrela îmi place să

dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă geamul spart înjurăturile din pereţi se

scriu cu arătătorul E M I N E S C U trecătorii se opresc să atingă literele decupate din aer le prind le culeg se bucură fiecare pleacă visător cu buzunarele doldora de poezie

mă descuamez cum aș înlătura atâtea promisiuni netrăite zile când am fugit din mine în căutarea unui loc aprins de soare iluzii cinemateca iubirii mă vizionez sunt protagonista unei vieți

Ninge. Curată e lumea până ieșim în ea. Drumul mi-o ia înainte, îmi face loc cu 20 la oră. Copacii ca niște schițe în creion încremenesc de parcă aș călători printr-o noapte de iarnă. Încă orbecăiesc

pe pânzele iubiților mei să pozeze în vrăji și farmece să li se strecoare pe sub culori să se transfigureze ca și când s-ar face uitate pe-acolo printre inimă și opusele ei în speranța că vor

într-o zi Dumnezeu a rătăcit drumul L-am întâlnit în market complet dezorientat nici urmă de locul pe care îl crease cândva era artificial chiar și oamenii aveau altă înfățișare decât le-o