Poezie
Sper ca 2026 să-mi vină pe picior!
1 min lectură·
Mediu
Îl vreau de mătase, cu dungă, elastic, natural, mărimea mea, desigur. Să se muleze exact, să-mi dea forma delicată, zveltă, de coapsă de felină. Să aibă acea sclipire discretă, fără artificii. Mă lasă rece inutilitățile, fandoselile, falsetto-urile.
Peste, să-mi aranjez o rochie de cuvinte, până la jumătatea genunchiului. Eleganță! Pe fundal alb, metafore distinse în albastru și roșu aruncate ici-colea, artistic. Cu decolteu senzual. Căzând în maniera unei stele. Aprins clopot de lumină.
Metric vorbind, eu dau timp mersului meu! În pași limpezi. Fermi. Doar distanța contează! Numai că, în cuvinte distanțele se fac mici, devin apropieri. Atingeri.
Îl vreau mai rezistent. La polemici. Să nu se rupă la prima agățare în cuiul deconstrucției. Îl vreau revolut. Să nu trebuiască să-l întorc pe dos!
Îl încalț deja. Pot ieși din trecut cu aerul proaspăt al unei Noi Creații!
Fac pasul!
Wow!
Cineva a aruncat deja covorul roșu!
01016
0
tiv de ianuarie 2026
Ottilia, hai să scriem anul 2026
ca pe o rochie croită pe podeaua poeziei,
cu acele prinse între buze
și cu râsul nostru scăpat pe sub masă
să-l tăiem dintr-o mătase care știe ce-a fost,
dar nu se mai agață de trecut
ducă-se 2025,
să facem un 2026 suficient de lung
încât să ne acopere genunchii
când ne așezăm una lângă alta în scaunul poeziei
și povestim fără să ne corectăm
să coasem la tiv dimineți poetice,
și în buzunare să punem
chei vechi, bilețele, o agrafă, un vers alb,
lucruri mărunte care ne-au ținut la greu în viață
anul 2026 să fie elastic,
să se întindă când visăm prea mult
și să revină blând
când obosim pe neașteptate.
să nu strângă pe talie,
să nu judece,
să nu ceară să fim altfel decât suntem
hai să-i dăm culoare:
albastru de aer curat în piept,
roșu de inimă care încă îndrăznește,
puțin mai mult alb,
ca să mai intre ceva bun.
să mergem în el cu pași de fete vesele
care au învățat să nu se grăbească
să nu numărăm distanțe,
ci apropieri:
o mână pe braț,
un „ești bine?”,
o tăcere care ține loc de răspuns.
dacă se agață de vreun cui,
îl descoasem
dacă se rupe puțin,
îl peticim cu zâmbet
nu aruncăm nimic
care a ținut de cald
la final,
nu facem pasul singure.
intrăm în anul nou, 2026,
ca două propoziții corecte
într-un poem care nu se teme de sfârșit
și dacă cineva întinde un covor roșu,
îl lăsăm să fie doar o țesătură moale
sub tălpile noastre obosite.
an bun, poetă dragă
să ne fie scrisul viu,
mersul adevărat
și prietenia -
mărimea noastră exactă