chestii de aruncat

Un poem dens care este construit pe un soclu al dăruirii și nu al renunțării.
Pe palmă este așezat trecutul - plasa care a strâns "chestii" :
"gablonțuri, rochii, parfumuri, pantofi de Guban"
Găsim aici un limbaj contabil care funcționează perfect
"Plasa palmelor cu care am strâns" este o metaforă liant.
Acest inventar de gânduri și idei plusează...
Poate în urma mea veni cineva cu o steluță
Din partea mea una de suflet!

Sincere aprecieri!
(td)

pentru trecere și semn.

E un text aerisit despre dăruire, o dăruire nu o pierdere propriu-zisă. Nu acuză pe nimeni și nu dramatizează gestul. Nu spune „mi s-a luat”, ci „am dat”.
E poate o neliniște calmă legată de timp și de loc, o dorință de a crea o lume nouă și de a-i oferi cât mai multă viață curată.
Finalul e puternic prin felul în care dăruirea nu mai e doar materială sau simbolică, ci relațională. Nici „tu” nu mai garantează reciprocitate, nici sens. Rămâne deschis și închide frumos cercul acesta, pentru că în timp ce dăruiești, identitatea ta se lărgește.
Iar asta e o parte luminoasă, aproape mistică, ceva ce inobilează.

Aprecieri cu sinceritate, Otilia, pentru o poezie curată unde dăruirea poate fi stare de existență!

mă bucură mult lectura și aprecierea. Iată un dar din partea ta și îți mulțumesc mult.

Lidia, mă bucură transpunerea ta și mai ales că pot fi sursă de inspirație;
Liviu, tot o plasă, asta este existența cu tot ce înseamnă ea, important e să nu fim prinși în..., dar deh!

Onorată!

Julian Barnes am vrut să scriu, scuze!

Ai dăruit tot și ai rămas, totuși, cu atât de mult, ți-au rămas viața și amintirile, sufletul, menirea și surâsul și încă multe altele. Nu e destul?!

mulțumesc mult pentru lectură și semn.
Te mai aștept.