Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

spre sfârșit

2 min lectură·
Mediu
spre sfârșitul anului nu mă mai impresionează
ornamentele stradale ba chiar mi-e milă
de copacii înfășurați în becuri colorate
sperie porumbeii care până mai ieri
stăteau agățați ca niște cearșafuri înghețate
închid termopanele și-mi pun și dopuri în urechi
mă dor timpanele de un timp
manelele au fost drastic înlocuite cu sirene
ceața lui decembrie este sfâșiată
iar după ce iese un deget de soare să tasteze
câteva grade în plus minciuna că s-ar putea schimba
ceva între oameni e cât casa poporului
pun baterii noi ceasurilor din casă
ticăitul lor absurd nu face față infernului de-afară totuși
timpul se derulează prin forfecarea a două limbi
străine de mine viața și moartea
se întâlnesc pe cadrane atât de des că
am obosit de atâtea dispariții
prietenele mele telefoanele zilnice
puse pe speaker nu mă lămuresc prea mult
nici prea mari speranțe nu-mi dau
pleci de nebunie și ajungi purtător de ceva
invizibil și rău de nu mai ai aer
esti transportat de colo-colo
pe cântecul mortal al sirenei cu fleșuri colorate
la ce bune beculețele suspendate pe crengi
motive de bucurie nu mai există
durerea poartă mască și costum se ferește de boală
de parcă atacatorul nu te poate lovi pe la spate
076
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
203
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “spre sfârșit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14197106/spre-sfarsit

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@erika-eugenia-kellerEK
Rezonez. Abia astept finalizarea târgului craiovean. Observ că poemul tău este într-un registru confesiv și melancolic, în care sfârșitul de an nu mai aduce bucurie, ci o oboseală profundă, pe care sincer îti scriu că o simt si eu. Lumina stradală devine inutilă, orașul e dominat de sirene, exces de lumini, exces de braduți tăiati, iar timpul pare un mecanism străin și apăsător. Da, acesta e adevărul - că relațiile sunt fragile, reduse la telefoane fără putere de alinare, iar teama de boală planează peste tot. Finalul, cu „durerea” mascată, concentrează ideea că suferința contemporană se ascunde sub forme aparent normale (avem tendința fantastică de a ne face vulnerabili și de a ne aduce în prim plan nevoi induse nu reale). Poemul surprinde, pe scurt, o stare de dezvrăjire și vulnerabilitate.
0
@lidia-muraruLM
Distincție acordată
Lidia Muraru
Ottilia,

Este tristă descrierea ta, prea tristă și pe dinafară și pe interior. E drept că luminițele sărbătorilor stau cocoțate încă din noiembrie în ”copacii tăiați” ca jertfe de pace dar să ne amintim că tot noi am împins realitatea la târg și o vindem pe nimic într-un spectacol cu măști și artificii și neglijăm tocmai esența.
Propun să ne oprim și să scriem poeme din alt unghi - unghiul care contează: nașterea Domnului Isus.
Am zâmbit cu drag ...
Mi-a plăcut sinceritatea, vulnerabilitatea și realitatea surprinsă. Un text radiografie, mulțumesc.
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
încântată și onorată de trecere, semne, aprecieri.
Să avem un final de an cumsecade, liniștit, fericit și cu speranța ca o stea în vârful bradului! Sărbători calde!
0
@george-pasaGP
George Pașa
Văd că ai revenit cu un text în care utilizezi sintagme cu dublă relație sintactică. Nu este ceva unic în literatură, dar tu știi bine asta. Cert este că și aici ți-a reușit destul de bine, deși este foarte greu să alegi alternativa pe care o vei oferi la o lectură cu voce tare. (!) Ca exemplificare pentru cei care poate nu au înțeles la ce mă refer, aleg versurile „timpul se derulează prin forfecarea a două limbi / străine de mine viața și moartea / se întâlnesc pe cadrane atât de des că / am obosit de atâtea dispariții”, unde se poate citi și „timpul se derulează prin forfecarea a două limbi străine”, și „străine de mine viața și moartea se întâlnesc pe cadrane”. Normal, după cum ai separat, a doau alternativă ar fi valabilă.
Mult ssucces!
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
da, cuvintele tale, George, îmi amintesc de cât de fragilă este existența noastră, de cât de fragilă este prietenia noastră și de cât de aleasă în același timp!
Poezia este doar un pod pe ape. Pășim, ne clătinăm, prindem curaj, trecem! Ești cumva un însoțitor...
0
@catalin-al-doamneiCD
,,minciuna că s-ar putea schimba
ceva între oameni e cât casa poporului''
0
@ottilia-ardeleanuOA
mulțumesc mult.
0