Scrisoare despre amiaza duminicii

o mulțime de...idei... cu fluturi și un borcan cu...miere!...un text interesant, desigur!...oare cum altfel?...

mie repetiția folosită de 2 ori în strofa finală mi se pare un pic excesivă, vb. strict ca procedeu tehnic. reduce, adică, din naturalețea de până atunci a textului. pare dintr-o dată un text prea construit și e păcat.

pentru că e mai bine ca lenjeria intimă să nu se vadă când ieși într-un spațiu public, ci doar eventual să se insinueze, aș lăsa doar una din cele două (\"mai bine\" sau \"tu\") - alege tu care.

în rest aceeași voce a ta, de bun-simț expus aproape ca un statement, crez artistic, moral etc. plus chestii sonore și un pic burgheze gen Francesca etc. un text fain, however.

Ioana. Stop. N-am găsit borcanul cu miere. Stop. Cum altfel? Stop.

Claudiu, mirat și surprins, am înțeles de ce steaua. Deoarece cometa. Nu știu ce-i cu finalul, dar are final? Mulțam. Încep să cred și altfel.

Mihai, să înțeleg că în sfârșit v-ați obișnuit cu stilul meu? Din păcate repetiția aceea chiar am accentuat-o cu al doilea rând de puncte de suspensie. Nu mergea cu virgulă. Este acolo o ezitare perpetuă pe care, deocamdată cel puțin, numai așa o văd. Poeziile mele sunt foarte egoiste (și burgheze poate, de acord), sunt scrise numai pentru mine, iar în repetițiile acelea ezitante văd un retorism și o notă personală care încă vreau să rămână acolo. Dacă le scot, o să-mi pară totul mult prea calculat.

acolo unde duminicile mai miros a toamna aceea, solii blanzi ne invata uitarea
ori mai bine...

savurez mirosul tandretii :)

cu prietenie
as

Angela, mulțumesc pentru semn. Că ai lăsat solii să treacă. Pentru duminică și pentru savoare.

e invers, asta încercam să-ți zic... e fix invers: așa cum e acum pare totul f elaborat sau calculat. spontaneitatea apare atunci când construcția e invizibilă. dar e ok, poți să o lași așa pentru că nu era decât o obs. măruntă. și e textul tău până la urmă - poți să te încăpățânezi să nu asculți niciun sfat, ai tot dreptul.

nu știu la cine te referi când spui \"Mihai, să înțeleg că în sfârșit v-ați obișnuit cu stilul meu?\"... suntem mai mulți Mihai, sau cum? :)

dar dacă te referi doar la mine, dincolo de licența gramaticală: îți zisesm mai demult părerea mea ref. la cum scrii (deși, poate greșesc...). adică ascendența clară din poezia cerchiștilor de la sibiu, care mie îmi place destul de mult. chiar dacă nu are cuvinte vulgare & limbaj explicit, călin.

citesc radu stanca cu aceeași plăcere cu care îi citesc pe sfinții părinți sau pe claudia golea etc.

un poem deosebit și plăcut cu pornire din titlul superb *scrisoare despre amiaza duminicii*, precum și imtrarea deschisă larg dar numai până la un punct,*dar nu ca să vii*, -moment, poate cel mai important, din întregul de aici și mai apoi sfârșitul, pe măsură, care vine ca o concluzie

*tu-ți vei trimite soli blânzi
să mă învețe uitarea.*

știu că semnul lăsat de mine nu contribuie cu nimic la rostuirea cuvântului de aici, dar știu că am citit un poem bun care mi-a împlinit lectura și voi reveni cu plăcere în această pagină.

alături de bucuria citirii, las o stea de suflet

stimă și considerație,
teodor dume,

Călin, eu cred că \"Am lăsat ușa deschisă /dar nu ca să vii\" e primul pas spre uitare, care trebuie să vină din noi. Nu cred că ar trebui să așteptăm vreun sol și nici \" să ne închipuim că eu am murit, ori mai bine...
mai bine să ne închipuim că voi ajunge curând pe o altă planetă, iar tu...
tu-ți vei trimite soli blânzi
să mă învețe uitarea.\"
Și mie mi-a plăcut partea cu fluturii. Chiar mi-a plăcut.

Maria

Oare e cântecul de lebădă al lui Filip din Rochia de bal\"?
Robert

pe langa faptul ca este frumoasa. Gresit pusa categoria \"personale\" :)

foarte frumos aici:
\"de parcă fluturii s-ar putea întoarce înapoi în omizi
ca să mai înflorească o dată.\"

* o să scriu mai scurt, am mai dat un răspuns, dar seit-ul l-a respins (este a n-a oară când se intâmplă să mă arunce înafară);
* evident, personajele rămân ca o rană deschisă, iar atunci când crusta lor devine prea groasă, involuntar o zgândărim ducând mâna la tâmplă; pentru că unul se varsă în celălalt, fără a deosebi autor de personaj, atât de mult se amestecă acolo, în vasul acela de ceramică; dar în exterior toate par normale, zâmbești, saluți, pășești la fel (asta mă trimite cu gândul la Eliade, mă rog, prostii), dar te lovești la un moment dat cu vârful pantofului de bordură și ochii îți alunecă involuntar; și iarăși rupi hainele aerului cu mâna;
* ezitările mie îmi par a vorbi mai mult decăt spontaneitatea; te pierzi uneori, nu poți fii mereu spontan; resimțeam nevoia de trei puncte de suspensie, dar după \"știi tu...\", un soi de continuare în tăcerea de după; altfel e prea brutala trecerea spre versul următor; iar fluturii ceia sunt teribili; totuși eu cred ca fluturii se întorc spre crisalidă la fiecare răsucire de clipă; doar sunt păsări phoenix, nu; păreri, păreri...
* tot la partea de critică: \" voi ajunge pe o altă planetă\" (de ce \"curând\"?; nu-i stângaci acest cuvânt lăsat acolo, ca o rămășiță?).

* citind răspunsurile, am găsit germenii unei poezii dadaistice; poate voi da glas vechii forme, poate nu; este o idee bună.

cu respect,
pt.

Mihai, într-adevăr, poezia e mult mai lucrată decât majoritatea alor mele, de aceea este și atât de explicită, de aceea am încadrat-o la personale, pentru că este, de fapt, o scrisoare și nu o poezie. Eu așa îmi scriu scrisorile, voiam să o scriu ca pe un text în proză, continuu, dar în ultimul moment am decis să o tai în versuri. Vorbeam cu tine, dar făceam o referire mai largă, văzând în părerile tale lucruri care îi caracterizează pe mai mulți. Nu scriu ca sibienii, asta e clar, și o știe și Sibiul. Și da, ascult de sfaturi, ...dar tot încăpățânat rămân.

Dl. Teodor, întotdeauna trecerile dumneavoastră m-au încântat, căci m-ați citit frumos întotdeauna. Nu ați făcut excepție nici acum. Semnul dumneavoastră contribuie întotdeauna la mulțumirea mea sufletească și la confirmarea rezonanței din partea unui tip de receptare și de scriere a poeziei, special, pe care îl reprezentați. Vă asigur de aceeași stimă și considerație, pentru mine rămâneți, așa cum am spus-o de fiecare dată, gentlemanul perfect, de la care nu am decât de învățat.

Maria, constanta mea cititoare, uitarea a rămas vechea mea obsesie, încă de la volumul din 2002, dar primește mereu alte și alte fețe. Ar fi bine să putem uita uitarea, dar n-ar mai fi atât de frumos.

Bogdan, așa este, vine din ”Rochia de bal”, căci Francesca iradiază de acolo până în poezie, depășindu-și povestea. Când ai spus ”cântec de lebădă”, m-a dus gândul la cele de pe Vltava pe care sper să le revăd în august, cu panglicile de vânt între degete. Dacă va fi să vie, o să știți.

Teodor (am primit și comentariul ”pierdut”), ai interpretat tot holistic, ”extinzând”, având în vedere ansamblul. Așa se și cere aici. Bântuiala și bântuirea nu se sfârșesc niciodată, știu asta. Am spus ”curând”, căci încă sunt pe drum spre acea nouă planetă. Mai sunt exact două săptămâni. V-am spus că o să aflați, sper să nu mă și pierdeți. Chiar nu știu ce se va întâmpla, căci e o nouă planetă. A doua parte a cărții de sub tipar e intitulată ”Turnul de fluturi”, de aceea am apelat iarăși la ei. Și, da, bineînțeles că răspunsurile fac parte din poezie. ”Cum altfel?” (zâmbești, Ioana, nu?)

Adrian, am spus mai sus de ce e la ”personale”. Nu e poezie, e o scrisoare.

Adriana, îmi amintesc mugurii tăi ce îmbobocesc, dar mai mult mă bucur că ai lăsat semn.

Și acum, dragilor, îmbrățișându-vă virtual, unii știu bine că altfel fug de oameni, vă spun că fericirea mea e sentimentul că mi-am recăpătat cititorii, și chiar am câștigat unii noi.

Și pentru că e marți, vă las cu un rând poetic de-al lui Brumaru: ”Zilele de marți le trăiesc alții, tu doar privești”.

Un poem reușit, simplu, șlefuit. Nimic de obiectat, nimic de adăugat. Bravos!

Anghel, mulțumesc, contează mult pentru mine părerea ta. E doar o scrisoare.
Tocmai ascult ”Țapinarii”:

”Fericirea-i un lucru mărunt
e o aripă care vibrează,
fericirea-i un lucru mic,
un pitic ce dansează”.

Și eu vă felicit. E un poem care-mi place de la început la sfîrșit. Îi propun domnului Călin Sămărghițan -fiindcă am văzut că ascultă muzică în subsolul acestui text- un Steve Vai cu \"For the love of God\". Eu așa îmi imaginez.

Un poem - scrisoare, ca o bijuterie. O picatura de viata, de ce nu, pentru ca orice picatura contine in ea potentialitatea unui viitor ocean!
Pe cand un volum Scrisori despre amiezi?

Am citit cu mare plăcere. Amintirea din primă strofă, legată de acea duminică, planeta aceea, a speranței, a mîntuirii din cea de a doua strofă. Se leagă bine între ele. Dorința ca și dincolo dragostea să rămînă la fel, autentică. E un poem al speranței.
LIM.

Ușa deschisă, din păcate, nu este cea a inimii, prin care Francesca ar putea să se mai furișeze printre duminicile mirosind a nuci tomnatice...
Ea este doar ușa amintirii și întotdeauna prin ea nu se mai poate intra niciunde. Ea este un simbol al unei peșteri a cărei intrare nu o mai poți găsi!
Chiar și fluturii se mai pot întoarce în omizile în floare, d-le Călin, dar dragostea rănită, ea nicicând nu va mai putea sângera...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Bunilor călători, ați adăstat puțin.

Iarina, bucuros de trecere. Are și muzica rostul ei.

Atropa, într-o bijuterie întotdeauna se odihnește un ocean, nu? E bună ideea cu Scrisori despre amiezi. Am să țin minte.

Liviu-Ioan, spui frumos \"poem al speranței\", dar numai el știe.

Dle Emil, înclin mai repede să cred că este o ușă care dă înspre niciunde. Dar niciundele acela e foarte tentant.

Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte. Nu mă așteptam la atâția oaspeți.

Într-adevăr Duminica e mai liniștită
iar după amiză
putem reflecta cu drag.

Un început deschis ce-și arată porțile,
mișcări puternice ce vor să renască;
iar spre final o umbră
ce se transformă la sfârșit într-un fel de happy end.

Da o frumoasă poveste de dragoste, felicitările mele!

Duminicile au savori aparte. Dănuț, \"un fel de happy end\" zici. S-ar prea putea ca orice sfârșit să fie fericit; depinde din ce parte îl privim. Mulțumesc pentru popas.

Țin să accentuez:
\" tu-ți vei trimite soli blânzi/ să mă învețe uitarea\"
aici am văzut eu frumusețea aceea de sfârșit ce face să aline orice durere.
Dar nu este tot. Dacă am analiza încă de la început, ar fi multe de spus, de parcă s-ar desfășura sub o lumină dulce și clară.
\" ușă deschisă, parfum de duminici, fluturi înfloriți, renaștere, o definiție mai blândă a morții într-o liniște deplină; să ne închipuim că voi ajunge curând pe o altă planetă\"
E iubire, creație, talent, acțiune; e mult mai mult
e inspirație.

O lectură plăcută cu imaginație!

\"Am lăsat ușa deschisă
dar nu ca să vii\"
ci să poată ieși, o selecție de amintiri ce se vor uitate.

\"de parcă fluturii s-ar putea întoarce înapoi în omizi
ca să mai înflorească o dată\"

de-o frumusețe rară, întărește și susține o decizie luată, cândva.

Apare un constrast pe strofa a doua - speranța de uita pentru speranță.

Un poem foarte frumos. Un poem excepțional.

Cu respect,
Cristian

Pe cât de egoist, pe atât de plăcut textul d/voastră domnule Călin! Foarte personal și emoționant! Numai bine!

Calin,
am citit cu placere, ca de firecare data. un text bun, cu unele, mici, crd eu, modificari:
fara /ca să mai înflorească o dată./ e prea explicit;
fara/ tu/ti;
cauta latceva la ultimul vers... succes!


cu prietenie,

am poposit si eu , timid, pentru ca nu stiu sa fac comentarii inteligente.Cind citec ceva o fac cu sufletul si de aceea cuvintele trebuie sa treaca de pericard.Daca se opresc acolo, trec mai departe.Din poezia ta as pastra prima parte, iar in locul cuvintelor \"stii tu\", as pune \"daca\".Si spun asta din suflet.

Dănuț, ai revenit. Mă bucur.

Cristian, ai interpretat neașteptat. Cu același respect îți mulțumesc.

Petruț, ai dreptate. Totuși păstrez acea \"înflorire\", îmi place acolo, chiar dacă e prea înflorat, e drept. \"tu-ți\", știu, e singurul lucru care îmi sună și mie rău, da-s împărțit. Cred că va rămâne doar \"tu\" în cele din urmă, chiar dacă țin mult la reflexivul acela, dar nu sună bine, așa-i.

Carmen, orice comentariu are valoarea lui. Vezi? Ai dreptate, a doua strofă e..., e altceva. E o hotărâre încăpățânată. Eu te salut de dincolo sau de dincoace de pericard. Depinde cum privești, nu?

Elena-Anyela, mă bucur că ai trecut. Da, e tare egocentric.

din-launtrul lui pentru ca a strabatut in suflet.Mi-ai spus sa fac unele schimbari la poezia mea si am facut-o.Am multumit si atunci, dar vezi nu scap de atelier de loc.Daca nu esti indrumat, cum poti sa evoluezi? Pot sa scriu in felul meu, mult si bine si...?

sa-mi justific alegerea cuvintului \"daca\",daca nu faceai sau spuneai anumite ,gesturi,cuvinte, daca nu...daca nu... atunci nu as fi asteptat o minune, ca scurgerea timpului sa fie repetabila si usa deschisa sa fie o chemare spre o un nou inceput.

\"If you love somebody, let them go, for if they return, they were always yours. And if they don\'t, they never were\" (Anonymous)

da, Calin...

Carmen, am să trec prin paginile tale, să vedem ce putem face. Numai în felul tău trebuie să scrii.

Corina, oare de ce trecerile tale cântă?

Stop! Stop! ...mai bine să nu mai cauți... aici...Stop! Stop!...Mai bine!...Mai bine!...

ai riscat lăsand ușa deschisă. de ieșit... dar poate intra oricine cu brațele pline de acel \"ceva pe picior de plecare\" ce tocmai ajunsese la poartă. de cele mai multe ori finalul e sigilat de un punct (.) sau trisțetea si regretul se prelungesc în [...]. \"De mult nu mai cred în noi, Francesca!\". Aici [!] pe cine e menit sa convingă? iar apoi \"ști tu\" parcă ar fi un jurnal întreg al lui \"demult\". cam doare și de aceea \"hai să ne inchipuim... ori mai bine\" Dar, precum fluturii nu se vor \"putea întoarce înapoi în omizi/ ca să mai înflorească o dată.\" nici \"ști tu\" nu va \"învăța uitarea\". \"ști tu\" e \"toamna aceea\" ce scrijelește cu unghiile pe suflet.

așa am văzut-o eu. mi-a placut!

Da, Ioana, mai bine să ne închipuim.

Dana, interpretarea este, într-adevăr, a lectorului. Cineva îmi spunea: \"după ce ai scris-o, îi dai drumul poeziei să plece. Să fie liberă. Să o culeagă cititorul\". Cuvintele nu sunt menite să convingă pe nimeni, cu ele e altceva. Duminica apune la... sfârșit. Bucuros.

interesant text.probabil ca eu nu prea am vrut sa zic nimic.dar eu spun ca da...am spus multe...intime si personale.scriu si public pentru mine.e treaba mea personala,sincer!va multumesc.respect.

\"iar tu...\", ei bine , dintre toate rostirile , speranța, iluzia, nedorința,chiar! este ceea ce m-a determinat să recitesc -recitând,e un poem a la CÃLIN S.,cu incântarea lecturii,L

Virgil, mulțumesc pentru trecere.

Luminița, mă bucură recitirea recitată. Concenacliștii știu că sunt foarte pretențios cu recitarea poeziilor mele de către alții, sunt aproape imposibil și nesuferit chiar, așa am înțeles. Dar am să-mi închipui că a ieșit bine, dacă spui că ți-a plăcut. Ne mai citim. Mulțumesc.

Ma simt ca un extraterestru, aterizez in lumea dumneavoastra cam tarzior dar sper sa pot recupera repede. Despre poezie nu pot spune nimic, nu sunt in masura. As fi preferat in fotografia dumneavoastra un baston in locul umbrelei, nu ca asa nu ar inspira exact ce a-ti dorit. Ma bucur ca se mai scrie bine in Romania, ajunsesem sa cred ca nu mai merita!

îmi place aici excelenta conturare a stării de melancolie.
cu plăcerea lecturii,
Florin

Teodor și Florin, mulțumesc pentru semne. Bastonul îl păstrez pentru mai târzior, deocamdată umbrela e o scuză perfectă.

ce spuneti aici? poemul e slab de nici măcar nu-i poem. iar imaginea cu fluturii este ridicola din moment ce ei oricum nu infloresc. dacă nu mă însel cele ce înfloresc sunt florile. dar ce fac fluturii? cine știe oare?


ultima strofă este patetică. gestul de a lasa usa deschisa este gratuit. puteai lasa fereastra era mai sanatos.

poemul în ansamblu pare o smiorcăială de copil alintat. nu zici \"să ne prefacem că eu am murit\" zici \"am murit pentru tine\" restul e frecție. nu muri că nu te las cam așa.

Dle George, și spuneți așa: fluturii nu înfloresc. Am să-mi notez ideea, să n-o uit. Deci fereastra s-o las deschisă. Aveți cumva și instrucțiuni de folosire? Nu a ferestrei, ci a poeziei. Vă mulțumesc pentru observațiile care mi-au smuls un zâmbet. Amar: sărmana poezie pe care o înțelegeți!

Doamna Marina, e o încântare să vă citesc comentariile de câte ori intrați pe vreun text, cu atât mai mult aici, unde este textul meu. Ochiul dumneavoastră atent și care vede întotdeauna în toate părțile deodată îmi dă fiori. Sunt fericit pentru intervenție și onorat de distincția oferită. Ați remarcat accentul pus pe acea învățare a uitării, iar camera de care-mi spuneți este o tentație cu mult peste puterea de a-i rezista. Deci mă declar cucerit, cobor steagurile și deschid grelele porți. Vă mulțumesc pentru frumoasa onoare.

Scri atat de profund incat mi-e imposibil sa nu iti sugerez sa lasi deoparte scrierile o vreme.Citeste-le dupa cateva zile si vei observa mult mai clar ce trebuie pastrat.Nu vorbesc despre poezia aceasta superba,ci la modul general.Ma incanta ceea ce descopar dincolo de cuvinte:,,Fluturi care nu se pot intoarce in omizi\"(ai grija la pleonasme)