Petru Teodor

în acest labirint de culoare dihotomice întinse ca niște intestine uscate și goale dialectică redusă la negare și fum de țigară ce risipește un sens de viață aproape normală grăunte de nisip

Trăim într-o lume a ‘Nu’-ului Încolonați perfect mărșăluim simetric, milimetric cu o teroare încleiată strâns peste oase ca o cămașă de cânepă apretată imaculată Noi vindem, ei vând (într-o

îmi zici că nimic nu se schimbă timpul se mișcă în bucle, iar spiritul alege calea măruntă între un hău și colțuri de munte în timp ce-mi atingi venele cu vârful degetelor ca pe un desen

îmi strecor mâna prin pământ către tine cu părul în vânt printre-ale frunzelor vene și zâmbetul prins de ape sub a cerului pleoape iar tu te-apleci cu a văzduhului floare îți împletești razele

peste flăcări tu dansai cu fiecare umbră florile de castan se desfăceau și sărutau crengile fără de grai și-n greul tău cupa pământului iar tu îmi povesteai despre iubiri și despre visul tău

fecioară clipa - pășește umilă ca o înflorire sărutul lunii înspre atingere - lebede-ațipite de foame, pâinea frâng sub goluri de frig - pe cer doar fărâme brumă pe case -

în colbul fierbinte trosnind carele goale – sub tindă grâul printre frunze zâmbind un bătrân pe o bancă – soarele roșu abia mai respirând cu obrajii în flăcări – livada de

drumul pe care mergi, până când mersul devine mers și drumul drum, iar tu pășești înafara ta ca și cum de-abia acum începi să pornești în sensul în care toate ceasornicele s-au întors, în

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri ude stau cutii de carton desfăcute și altele nedesfăcute ca niște geamuri cu gratii și sticlă spartă în timp s-au strâns multe unele...

mama mi-am rupt picioru' puțin vrei să-l pupi tu ce facem, zi-mi mamă eu aș vrea să mă ridici puțin prin cer peste nori să mă arunci pe flori mama oamenii se uită printre scânduri pe sub

erai când erai, când nu eram parfumul zilei de ieri cu zâmbetul tău lângă zâmbetul meu respirând împreună erai plină de copilărie, iar părul tău avea șuvițe de soare iar visele aveau culoare și

astăzi la fizică Dumnezeu m-a învățat despre fluturi și fizica cuantică și în timp ce Îl ascultam simțeam că asta explică nu numai iubirea, ideea de eu și toate aceste infinituri cuprinse, dar și

ca o cravată roșie, un pumn de furie lovind în pieptul aceleași alei, ziduri nu te lasă să zbori, dar tu cu ochii largi deschiși zâmbești, și zici vioară, lasă'mi degetele să te cuprindă,

zidul se crapă în direcție inversă se leagă piatră de piatră, reconstruire a zidului ce a fost înainte de bomba cu numărul x44rwr... si am pierdut șirul, deja nu mă mai gândesc la metalul acela

în timp ce copiii cu pielea beatific albastră își varsă intestinele în tăcuta mâloasă Tamisă după ce și-au înfipt degetele unsuroase în cerul de sticlă și cu gura plină de apă au sorbit flămânzi

stau în fața ecranului în fața ecranului nu stă nimeni. doar straturi de alb. sunt multe de spus. dar tocmai de aceea eu tac. nu mai pot să vorbesc. nu mai vreau. la muncă toți îmi zâmbesc.

când o să înceapă să plouă frumoasa mea cu cizme pe gleznă și zâmbet tras într-o parte astăzi moartea a venit pe la zece jum'ate întinsă pe targă, gătită de nuntă tu adormit pe canapea, mâna ta cu

când am intrat ne certam ca și cum am fi fost deja departe moartea avea un gust ciudat când ne mutăm aș vrea să discutăm să-mi lași o vorbă așa cum îmi lași o carte ce ți-a plăcut pe planeta

am deschis ușa lanțurile le-am dat la o parte ca pe ale unui sclav lumina bătuse ziua întreagă la geam tu din întuneric zâmbeai ca de deasupra unui înnourat ocean cum îți țineai mâinile în

iubirea m-am săturat de reguli cu ups and downs cu limitele lor de viteză ca și cum libertatea ar avea nevoie de semne pe stânga, pe dreapta, suprapuse, un soi de pop-art golden-years îmi cântă

alb și negru alb foaia negru vârful pensulei cu care te desenez ca pe-o umbră un fel de detaliu minor ce nu îl (mai) știu haide vino să dormi, este târziu cum de tu, cu atâta experiență te

iubirea o comă profundă (“I'm your biggest fan!”) nu am nimic, doar pe tine te am, te strâng între degete ca pe o cârpă, ca pe o pasăre tulbure am să te uit, cu monștrii tăi desenați pe