o tăcere

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri

ude

stau cutii de carton desfăcute și

altele nedesfăcute ca niște geamuri cu gratii și sticlă spartă

în timp s-au strâns multe

unele... nu

altele sunt bătăi de aripi lungi și umbre ca niște pete

într-un fel e bine - nu este ușă să lase lumina să încurce

cele spuse

iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii

în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte

pantofii, cureaua de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte și dungi, piatra prinsă de ciment ca'ntr-un frig

tăcerea și sfori tăiate – încheieturi

apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuțind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu știai

credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârșeai

cu genunchii ținându-ți inima ca într-o covată,

nu te-am înțeles și tăceai și tăceam

creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte

și alb ochiul tău (apusul)

trecutul, picioarele goale, urme-n noroi

oricâte lanțuri și reguli și scânduri de vopsea scorojite

în coajă de ou pe stâncile ridicate, peste băncile cu clape apăsate

(el) tace (ea)

și neînțelesurile noastre mărunte

stau

în pârghii de clădiri înalte și strânse haine

prinse de ușă și peste toate

urme de sânge