diez (four over four)

E atât de multă frumusețe în această poezie de dragoste, încât îți simți sufletul solar, îți simți trupul zburdând printr-un lan de grâu înaripat, al cărui zbor, dintr-o dată, se frânge... un fel de durere mută își întinde tentaculele peste cei ce devin doar "parfumul zilei de ieri"... nostalgia și blândețea acestei povești mă trimite cu gândul la minunata melodie "Fields of Gold" (Sting). Portretul iubitei pare zugrăvit în culorile purității, iar muzicalitatea versului e plină de splendoare: "erai când erai, când nu eram parfumul zilei de ieri/ cu zâmbetul tău lângă zâmbetul meu respirând împreună/ erai plină de copilărie, iar părul tău avea șuvițe de soare/ iar visele aveau culoare și totul viu trecea prin ochii tăi/ fără de grai, dansai și din prea plin scăpai".
M-am regăsit în jocul polarității... mi-a plăcut stilul său nepretențios, dar stăpânit cu inteligență și încărcat de iubire, cât și rugăciunea din final:
"zâmbește Doamne către pământul acesta de ritmuri și închisori
și ia-ne în brațe și du-ne cât mai departe, cât mai aproape
de pânzele împletite de flori și foșnete, tăceri ce-și cresc cuvintele,
de culorile ce așteaptă doar un ochi să cuprindă pline de viață
armonii dintr-un dans de primăveri, fără uitări sau aduceri aminte
du-ne, Doamne, dar înainte sărută-ne pe frunte să ne împaci
neliniștea dintre"
Despre neliniștea dintre... curios lucru, e și multă liniște - în prezența lui Dumnezeu... am rezonat cu lumea aceasta interioară pe care am descoperit-o... poemul pare să descrie o poveste pe care autorul nu a trăit-o până la ardere, până la cenușă, pe care a adulmecat-o mai mult timp... de care s-a departat din necunoscute sau irelevante motive (?), pare să fie scrisă într-o etapă matură și generoasă în plan spiritual, într-o fază de ușoară detașare și acceptare a curgerii și întrepătrunderii lucrurilor și lumilor...