Petru Teodor

933 - e o naștere din alta, ca un prunc din prunc, nu o respingere;
934 - limitele sunt transformarea abstractului într-un palpabil, o polarizare menită mereu a fi depășită când înțelegerea se extinde; cum altfel ai înțelege infinitul fără limite?
938 - superiori de ieri, gregarii de mâine; sunt convins că o să găsești un cuvânt mai bun; balanța între un infinit superior proporțional (cu limite greu de simțit, dar perceptibile prin intuiție) și un infinit real;
941 - e un rost în această distrugere; gândește-te la acele mituri, povești (în mintea mea limitată sunt câteva zeci) ce vorbesc despre asta; vezi comentariul de la 934.
942 - eficiența clarifică limitele; nu realizezi, dar in ultimele doua reflecții e mult orgoliu, nu individual, dar de specie (un soi de rasism spiritual), o limită impusă;
943 - competitivul e dinamica distrugerii iluziei de eficiență (aici ai o șubrezire);
944 - da și nu; este asemeni unei priviri în oglindă;
945 - eficiența creatoare de limite; compartimentarea… controlul; fără asta n-ar mai fi eficiență sau cei din sistem ar fi incapabili să o determine (vezi 942);
946 - mai caută;
952 - multiplicând-și limitele, sau îndepărtându-le;
954 - frumos; de aici până la final crești.

Gânduri bune,
(pt)

bună familiaritatea.
tonul, scena, regizarea sunt plăcute, excelente pe alocuri.
este o ușoară redundanță în “de la tine însuți” (se înțelege din context).
ultima strofă e grozavă.

(pt)

(știi ce
s-ar putea să ai dreptate)

La astea mă refeream, Răzvan.

(pt)

Mulțumesc de popas, Răzvan! Poate cele spuse de tine au rezonanta in ultimele versuri, poate nu. Ce am pus eu in poezia asta e un pic de dragoste a sufletului pentru… toate si tot.

O zi frumoasa!
(pt)

un exercițiu de umanizare, întradevăr, prins de colți de ghepard. fiecare umbră ce ne atinge are propria-i măreție. fiecare depărtare are șansa regăsirii. iar nedesăvârșirea are frumusețea unui omagiu adus neștiutului.

năpârlim clipele, dar...

cenușiu
puțin printre puțini, cu cele nespuse trase pe umeri
sub goluri de frig
tăceri fără frunze

sub norii
ce murdăresc ochiul și zborul
leagăn piciorului adâncind urmele
tu, rupt de tine, aproape negându-te

-

departe
soarele taie norii în roșu
ecouri în ploaia măruntă ce lipește
hainele grele de trup

acolo
în cochilii de valuri uscându-și culorile crăpate de soare
bătrânul își regăsește calea spre mare
zâmbind

bun, asta. acum îmbraci o haină ce-o simt aproape.

sunt multe devieri. uneori deviem unii în alții. un soi de deraieri ale internaționalului de budapesta.

dar miezul acela ce rămâne (poate nu pentru tine, poate nu pentru alții, ci pentru acel bătrân ce trece prin toate) are aceeași consistență a unui electron sau poate doar a unui spin.
și totuși, în acest infinit de ups-and-downs-and-maybe, în acest vacarm de explozii și închegări, poate doar acel moment în cel viu contează.

spor și suflet ușor!
(pt)

Mulțumesc frumos de mesaj și semn. a, aici, in acest text a fost un substitut pt moarte. De aici și subtitlul poeziei. Viața și moartea sunt doua fețe ale unei treceri, iar aici am cuprins un rit al acestui proces.

Un an bun fericit tuturor!

așa este, mulțumesc frumos!
spor la treabă în căutarea aceea de sine.

numai bine!
(pt)

într-adevăr ești plin de bunătate, dragă domnul meu!
asta o simt și eu.
și rezonez cu acest comentariu de mai sus al doamnei Mitea.
atinge delicat niște puncte ce ne e greu să le privim noi înșine fără distanțarea de cuviință.
a trebuit să vin în țări străine ca să văd cât sunt/eram de mărunt și-nghesuit.
și aici am învățat în același timp să mă trag deasupra, să mă lupt pentru fiecare metru.
vino lângă și ieși un pic mai mult spre tine.
spor.

cu multumri,
și gânduri bune,
(pt)

ok, bună seara!
în privința lecțiilor, sunt dispus să ascult.
în schimb să-mi fie cu iertare de nu rezonez cu cele de mai sus.
și vă spun și de ce...
sau mai bine, nu.

(pt)

In privința semnalelor de ambulanță, apoi acolo e o disonanță completă de realitate. Un soi de vopsea aruncată pe masă (peste toate, aș zice).

Dar aici știu ca aveți dreptate cu figurile de stil. Deși pe alocuri are simplitatea haiku. Zic și eu.
Oricum, am modificat încadrarea.

Numa’ bine!
(pt).

o, Doamne!
Dumnezeu să o odihnească în pace și îmbelșugare!

prunii în floare -
cu degetele-ninse
razele de soare

vânt printre valuri -
galop prins de spumă prin
foșnet de grâne

tumult sub streșini
candela licăre-n geam -
pleacă lăstunii

fior între văi -
sub umbra în floare cad
petale de vis

(cu zâmbet,
pt)

p.s.: și ce am auzit în visul tău: "umilă clipa - / pășește fecioară / ca o înflorire // sărutul lunii / ca o atingere - / lebede-ațipite" - un poem delicat, pe care sper să îi fiu un pic ecou. Te superi, dragă Bia, de am să fur această reverberație?

se leagă de mine stilul doar prin trimiterea la basm și ludic.

interesant.

mai vedem.

azi sau ieri, nu mai știu sigur, am primit o veste tristă.
pe sub zăpezi au dispărut alți oameni...

un soi de sublimare către.
înălțare.
saltul interzis.

așa îi simt, dar tot vibrează.
nu în prezent, dar în trecut și viitor prin cele adunate.

apăi dacă tu crezi că la alții e mai bine, află că nu.
inițiative de furt și mafie organizată se află oriunde există fascinația puterii.
ideea este că odată ajuns în vârf, tot omul prinde un soi de mucegai, Doamne iartă-mă, de te ia durerea de cap.
și ajung să-ți toace despre verzi și uscate.

_____

în altă ordine de idei, de aproape 9 ani nu mă mai uit de loc la TV.
și drept să spun nu regret nimic.


"cele bune să se-adune..."

repaos... aici folosești o tensionare. pentru a o păstra în cele ce le văd eu de aici (miop și toate cele), aș renunța la sieși-ul tăcerii. altfel, iubirea, ce este o alegere, împinge înțelesul în colțuri de întuneric. alegerea tăcerii - grea întrebare. eu văd în asta așteptare.

mai este o chestie, ce face parte din măruntul limitei mele - inima o poți vedea în diverse feluri (în ziua de azi), iar când face tâgâdâm în loc de, atunci ăla se chiamă bloc complet și nu neapărat repaos. și are nevoie de sârme (ca un picior rupt) sau... altfel.

spor și zâmbet.
(pt)

aici nu mă pot abține - nu există urât, există doar limite ce le găsim dificil de depășit.

dar.

frumos cu bulgarii. cu buza răsfrântă și cu Dumnezeu - toate astea sunt peste.
ai mult din basme, din technica lor. construiești. aici sunt numa' urechi.
dar folosești cârlige.
sunt curios - cât din aceste cârlige le smulgi și câte le culegi (n-am găsit un cuvânt mai bun, scuze)?
despre, în proză, îmi plac cele ale tale pline de țesut.

mă întreb oare nu e prea mult să asumi imagini rupte din pâine ca fiind hrană tuturor privirilor? drept să spun pe mine m-a cercat o lebădă și... ea a câștigat. dar acum a plecat.

îți doresc și ție acea lebădă să mai adaste pe la porțile tale.

altfel, aveți grijă de voi, cu castele de nisip sau fără.

cu zâmbet,
(pt)

culmea (de fapt, nu, mi-ai zis să spun tot ce-mi trece prin cap - nu asta a fost prima regulă a jocului).
reîncepem.
ce-mi plac la ideile tale este că ating în final. o iau cam pe ocolite. uneori.
dar asta este poezia - o așteptare la semafor.
ai dreptate - inima este vena cea mai mare.
acum să-ți mai dau idei...
ce-ar fi dacă toate venele noastre întoarse în copilărie ar deveni brusc inimi?
cred că simți un răspuns.
ar ajunge în mod natural la armonie, după multe războaie.

uite, am făcut un pic de curățenie. sunt obosit, după pictura fără culori (?ce-mi place absurdul ăsta), scuză-mi devierea.

sunt unele repetiții pe care nu le vezi decât după. uneori nu reușești fără ajutor. dar mai de preț e când te desprinzi... nu spun nimic.
of, mai bine tac.
_________
regulă nouă - fără reguli. ei, ce zici - te bagi în joc?
reguli tot vechi - poezia ta vorbește despre dualitatea în părăsire; cel puțin așa îmi zice mie. iar dragostea este cea mai dificilă părăsire.

tine însăți dinspre maturitate...
cred că această pandemie a scos ce e mai bun sau mai rău din oameni.
dar, în cele din urmă, copilăria din noi învinge și... se naște naturalețea.
adevăr este că nu există adevăr absolut în această lume și orice adevăr este făcut să nu reziste iubirii.
de aceea să pătrunzi în adevăr este în cele din urmă o limitare.
da, avem nevoie de limite... aici. fără ele nu am ști unde să desfacem sau să refacem.
dar spiritul are nevoie de a sări peste limite...
ce se întâmplă când o forță de nestăvilit (saltul) dă de o limită de nepătruns?
de asta sunt atâtea războaie și explozii pe lumea asta.

dar în cele din urmă, nici acest 'adevăr' al meu (?) nu e făcut să reziste.

toate bune,
(pt)