Poezie
Încălțați în uitare
1 min lectură·
Mediu
cât am putea să ne privim, până mă uit, până te uiți
până ne scurgem în culori, văpăi în iarbă și în flori
deshidratați, să ne sorbim candoarea pașilor desculți
și-mbrățișându-ne-n văzduh, inimi cuprinse de năduh
eu să mă uit, tu să te uiți
cât am putea să ne dorim, până te dor, până mă dori
până ne umplem de arsuri, cărbuni pe pleoape și pe guri
incandescenți, să ne sărim în piept, când sângeră ardori
și-mpurpurându-ne-n extaz, obraji cu luciu de atlaz
eu să te dor, tu să mă dori
cât am putea, dar ne strivim, până te uit, până mă uiți
până-n potcoavele de fum, bocanci de pulbere și scrum
și încălțați, ne văduvim, maluri opuse fără punți
și totuși tălpile-s mai reci, bătând păduri fără poteci
eu să te uit, tu să mă uiți
034283
0
