Magiun pe pâine 67

pentru moarte nu e pregătire brațul ei se ține de valiză în felul surd aparte de mâna mea cea caldă ea are alte limbi de măsurat perdeaua de ore ce cade peste vorba ta și-a mea noi suntem mici o vedem cum vedem pământul cum ne uităm la pâine și la cerul plin de gânduri și de frunze ce vor cădea mereu și peste tot o halucinație de care lumea are grijă să nu o deranjeze fără respirație când vrei s-o strângi în brate ea doar cu miros dulce de sâmburi de caise sparți devreme de dinții cei de lapte îți zâmbește uneori sub piele și în nopțile acelea cu vise lungi cât plânsul o simți pe buze cum îți citește rime o iei în brațe și târziu de tot când ceasul tău îți bate îi dai și nume și o strigi din mâini să nu plângi ea îți ia și patul și perna din care te înțeapă fulgii iernilor bătrâne să nu plângi ea nu îți va șterge urma e cineva mereu lângă tine eu dar a crescut și ea moartea mea e mare și râde sărind coarda chiar aici în pragul pe care tu aștepți lasă se rezolvă toate aud și amețesc mă întorc peste podul cel de piatră și șoptesc hai să facem altul doar că tu lipsești