din vârful lumii,
deasupra barierei de nori,
cuvintele aproape nu mai contează;
ce mai poți să duci cu tine
din lumea pe care ai lăsat-o în urmă?
vreo amintire pe undeva,
vreun dor prin
Dacă eram iederă și tu copac,
așa-i că am fi stat mereu îmbrățișați?
Ce caldă îmbrățișare!
Dar nu sunt iederă,
nu ești copac;
abia dacă ni se-ating mâinile
și-atunci cu grabă ni le
Vezi, fata tatii, așa-i la război,
n-ai timp să te gândești la nimic,
ești mai mereu pe muchie de cuțit.
Eu am făcut la grăniceri,
era o noapte cu stele, mirosea a fân cosit;
de unde fân? doar
E liniștea-aceasta
dinaintea deschiderii Cerurilor,
a-ntoarcerii Iordanului spre izvoare;
de s-ar întoarce și lumea
spre Tine, Doamne!
poate n-am mai umbla orfani prin viață,
rătăciți
Gogoșico,
Îți scriu acum la-nceput de an, așa tolănită și îmbuibată cum stau și-aproape dormind pe domnia mea, părăsită și uitată de toți, nici poștașu' nu sună la ușă. Măcar o dată, darmite cum
A mai trecut un an,
mi-am îmblânzit năzuințele,
nu mai cer imposibilul,
nici florilor de magnolii să înforească
în iarnă;
când treci prin gândul meu,
ninge cu petale de trandafir
până-n
- Ileanăăă, n-auzi că plânge ăla micu'? Du-te de vezi ce-are!
Mda, plânge ăla micu'! De parcă zici că l-am făcut eu. I-o fi și lui foame, că cine știe de când n-a mai mâncat.
- Mă duc, mamă,
Hei, dragă M, noi chiar am crezut în revoluție,
în lozinci, în schimbare;
trăiam expuse grafic între abscisă și ordonată,
cântăream substanțe cu exactitate de patru zecimale,
ne găuream halatele
Parodie după poezia „Ciobănaș cu trei sute de oi”
Parlament cu cinci sute de boy(1),
Când vii și dai cu legea după noi,
De-i vedea o turmă, draga mea,
Spune-i că m-am depărtat de
S-au răcit cuvintele, iubite,
pe ostrovu-acesta se-anunță gheață la mal,
au înghețat trandafirii, le-am făcut mușuroi
în jurul tulpinei, să-i păzească de frig.
Tu pe unde mama florilor de
Știu, Țară, tu n-ai nicio vină,
cum fără de vină ți s-au dus oștenii;
tu nu ești vinovată că ți-au făcut pădurile hârtie
transformată apoi în bani
buni de cumpărat demnitatea, cinstea,
Oricât de diferiți am fi noi, oamenii, oricât de diverse opinii am avea asupra lumii, se pare că asupra unui singur lucru suntem cu toții de acord, și acela este DRAGOSTEA. Cu toții știm că nu există
Vezi tu, în anii aceia mergeam braț la braț
cu naivitatea
credeam în rosturile lumii în viața
ce ni se desfășura ca o mare imensă înainte
căutam sensurile existenței în materie
în
Noaptea își prăvălise mantia peste ostrov,
între noi se adunaseră tăcerile
cum se adună norii pe cerul de noiembrie.
lumea-și vedea mai departe de ale sale,
vorbeam și vorbeam
să înăbuș
„Zâmbete din epoca de aur: reinterpretări culturale actuale ale epocii comuniste” este titlul proiectului finanțat prin Asociația Fondului Cultural Național, sesiunea II/ 2015, inițiat de Muzeul de
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat un proiect finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea II/2015, proiect ce a obținut finanțarea aflându-se pe locul
Am aflat și eu de pe net (trăiască!), cu totul întâmplător, că mâine mi se joacă o piesă la Brăila. M-am bucurat, nu zic nu, dar parcă mi-ar fi plăcut să fiu măcar informată, dacă nu și întrebată
Valsul unei zile de toamnă
se plimbă prin inimă;
Pe luciul apei se văd vapoare plutind,
ducând cu ele promisiunea altor lumi,
muzica iluzorie a depărtărilor.
Întorci fila cărții,
sunetul ei
E vremea frunzelor căzute,
lipite de inima pământului
de ploaia revărsată fără oprire;
au fost culeși toți strugurii, toate nucile
porumbul - și el
a mai rămas o gutuie în pom,
martoră a încă
Noi ne-am trăit tinerețea
jumătate gri jumătate incoloră
ne-am visat visele jumătate alb-negru
jumătate color
umblam îmbrăcate-n jeans și-n tricouri
nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din
În amintire încă mai plouă
ploaie de vară, ca un potop;
pe străzi, râuri-râuri, apa se revarsă
spălând regretele de ieri,
tristețile nevindecate la timp.
Tu – înveșmântat în negru,
coborând
Cartea Florentinei Loredana Dalian, cu un titlu amintind în egală măsură de al unui frumos poem religios al lui Ion Minulescu, ca și de al filmului din 1990 al lui Mircea Danieluc, A unsprezecea
Prințesa privea zilnic pe geam
viața ca un semn de-ntrebare
ce umple cadrul ferestrei.
Dincolo, trecătorii își vedeau de treburile lor mărunte,
abonați ai lucrurilor simple;
prințesa gândea că
Ca o corabie eșuată la mal
fără ancoră
așteptam fără să știu ce sau pe cine aștept
de parcă n-aș fi știut
că toate venirile erau anulate.
aici nu se vine, de-aici nu se pleacă
aici e ostrovul
FD