Ce mărime poartă adâncul

...Alexandra de întrebări care arată cât de necuprins e adâncul tău, întrebări ce frământă spiritele "proscrise". frumos spus!

Adrian, te numeri între cei ce contribuie - prin refuzul de a digera standardizarea mentală, rezistență în fața contagiunii, irationalității maselor, dar și alte atitudini creative ce spumegă uneori în universul tău liric - la o lărgire a miezului cititorului ce-și pipăie (fie anxios, fie ușor narcisic) coaja prea des. Aș spune că poezia de față se vrea în primul rând una terapeutică, o chemare la (re)descoperirea/eliberarea propriului scafandru, bântuit de temerile asociate clișeelor, poncifurilor, traumelor sau de alți demoni.

Ambalat sau nu, vidul râmâne vid
Şi visul rămâne vis. Diferenţa dintre ele
O literă care schimbă tot sensul
Aşa şi afirmaţia ta
Dacă aş schimba şi aş pune-o ca întrebare
“Acum se poartă vidul ambalat?”
Şi aş veni cu răspunsul că
Adâncul poartă mărimea Infinitului
Poate te-ai apropia de teoria măsurii
Şi-n logica cu o infinitate de valori logice
Ai rătăci-n alte întrebări
La fiecare din ele fiind valabile
Răspunsuri cu valori în aproximaţii succesive
De intervale-n omega algebre universale…

De aceea cred că dacă
Face despitecătura
Care dă lucrurile de-a dura
Şi le strânge într-un labirint
Verde şi tulbure ca un absint

E drept, apropiindu-ne de teoria măsurii, am scufunda versul în analiză matematică și am rătăci în alte întrebări... dar în registrul acesta
de vidul rămâne vid, deci stare
de minimă energie, oare
putut-am noi cu-adevărat
la ea să ne fi conectat
sau, păcăliți de-un ambalaj seducător
în mintea noastră, umplem golul lor
"dar poate de-acolo de sus
se vede mult mai bine"
ce-i vid și ce nu, ce-i ascuns
ce-i dincolo de mine

tine însăți dinspre maturitate...
cred că această pandemie a scos ce e mai bun sau mai rău din oameni.
dar, în cele din urmă, copilăria din noi învinge și... se naște naturalețea.
adevăr este că nu există adevăr absolut în această lume și orice adevăr este făcut să nu reziste iubirii.
de aceea să pătrunzi în adevăr este în cele din urmă o limitare.
da, avem nevoie de limite... aici. fără ele nu am ști unde să desfacem sau să refacem.
dar spiritul are nevoie de a sări peste limite...
ce se întâmplă când o forță de nestăvilit (saltul) dă de o limită de nepătruns?
de asta sunt atâtea războaie și explozii pe lumea asta.

dar în cele din urmă, nici acest 'adevăr' al meu (?) nu e făcut să reziste.

toate bune,
(pt)