Petruț Pârvescu

Mimând realul- pe hârtie doar umbra printre cuvinte

telefonu’ mă uit văd aud la te le mo bi lu’ tele- inter-com nimeni nu mai învârte azi manivela s-au lipit degetele de touch așază-te relaxat să văd ridică-te comod să aud clipa

bună dimineața la moș ajun într-un ceas bun au trecut anii și am rămas copilul de atunci și de acum nimic nu s-a schimbat prea mult în cer și pre pământ doar Iisus se naște Doamne-n

tatăl meu tăticul meu drag a fost un bărbat minunat cum sunt și tăticii vostri și nu spuneți numănui tatăl meu a fost un om de la țară ultimul din cinci frați cu șapte clase făcute pe

aș fi vrut să scriu un alt poem dar nu am mâini nici picioare nici gură scriu fără mine pentru voi aceia care mai sunteți și nu ați uitat încă d e p e s t e d o u ă z e c i d e a n

așa ca între prieteni vă spun cărtărescu simona mușina & company nu-și mai aduc aminte călin vlasie câte ceva poate (despre sfârșitul lumii și generația douămiistă se vorbea rareori pe la

arde-n mine un trup de fată de femeie sau iubită ca-ntr-un zid de monastire trupul anei înzidită și mă doare colțul pietrei tâmpla umărului stâng și mă doare piramida de cuvinte

motto: "pîinea noastră cea spre ființa..." (Evanghelia după Matei) șterg masa pun masa firimituri de pâine uscată rămân mereu într-un colț de fereastră vin păsări mari albe îmi ciugulesc

mulți au văzut și auzit gârla vezii dar pe malul ei verde puțini au șezut mijeau tuleiele în draci floare ascunsă ghiocul creștea uimit în cele patru colțuri pe oala încinsă mustața

păcala undeva în muntenia pe valea vezii dincoace jumătate de secol XX și ceva intrase de câțiva ani buni curentu’ pe uliță becul dăduse jos lampa din cui și opaițul de pe sobă iar la

după paști încă mai ardeau candele aprinse în cimitir la biserica din vale lumina lor noapte de noapte printre livezi urca în sat teamă niculae dăduse pământul grapa plugul și boii de

Îmi este greu, aproape imposibil, să prezint, în câteva cuvinte, personalitatea domnului profesor, imaginea unui Om care, cred, nu mai are nevoie de prezentări: Mircea Martin. Profesor

era primăvară și cu toții așteptau ziua aceea însemnată cu roșu în călindar când de ani buni gheorghe uriașu’ intra călare în crâșma lu’ dumitru cinzeacă în anul acela sfântu’ gheorghe

la vedere ceea ce tu știai ea făcea posibil culesul drag cu dragă dragă cu drag pădurea nelocuită din afara trupului lăstărea și lua urma proaspătă prin zăpada fierbinte vremi din vremi

timpul care ni s-a dat nu ajunge la toți dar amintirea lui prin veac e veșnicie prima dată am văzut o puță de femeie pe valea vezii la deal dincoace de pitești eram mic abia ajungeam la

pe valea vezii la deal pentru niște copii de țărani în decembrie ningea cu adevărat acolo printre păduri dealuri și vâlcele iarna e frumoasă și ține cât o copilărie iar amintirile când

pe uliță vorbele circulă și devin literă de lege citește omul așa curios pe sub mână și dă mai departe veta de când se știe era curva satului chiloții ei roz-bonbon mari uriași cu