păcala făgețelului (XIX)

Foarte mută încleștarea bărbatului. O tragedie surdă, cum am auzit că se mai întâmplă ascuns, sus, mocănește. M-a impresionat metafora sau alegoria incipientă a culcării livezii la pământ cu floarea pe umăr - care pare o prolepsă pentru sugestiile lumânării corporale a victimei din final. Niculae căsăpit, însă luminând mai abitir decât soarele, datorită prieteniei sale cu pomii!

e interesanta abordarea... drama omului simplu, de fapt drama unei întregi comunități, conflictul dintre, de ce nu, evoluție și statornicie. O pânză delicată aici:
”după paști
încă mai ardeau candele în cimitir
(la biserica din vale)
lumina lor noapte de noapte printre livezi
urcau în sat temă” - nu ar fi acolo mai bine teamă?... Îmbinarea aceasta de epic și liric e în ”păcala făgețelului” la ea acasă. Cu plăcerea lecturii,
numai bine,
alex

***
n.b. e ok! multumesc. teama..., am vrut sa scriu!

ceva în genul lui Sorescu. Cu toate că făgețelul are ceva special. Un aer de actualitate, un misticism sobru, rugăciunea nu ca taină, ci ca ascundere printre semeni.Nu teama de Dumnezeu, ci de oameni, iată caracteristica nouă a săteanului. Sînt surprinse generațiile trecînd, ducînd unele în pămînt taine, ascunzînd altele fapte cu miros de ispită. Un ciclu ce cred, ce se va transorma în volum. E soarta lui.
LIM.

Ce imi place in poeziile tale e aceasta simplitate cu care povestesti si fiecare element al povestii, cred ca nu intamplator, capata o lumina simbolica, de exemplu ziua de pasti abia incheiata si cei opt copii ai lui Niculae, opt fiind cifra perfectiunii, a infinitului, simbolul zilei de dupa cele sapte, simbolul odihnei nesfarsite. Nu zic ca te-ai gandit la astea de exemplu in mod constient, asa cum le-am vazut eu, dar faptul ca ele exista in poezia ta e real si cred eu neintamplator. Eu cred ca tu tesi in naratiunile tale poetice intotdeauna o retea de simboluri, ba ea se tese singura cand stii sa asculti si ea se poate citi apoi de cititor in nesfarsite feluri. In acelasi timp ramane o poezie simpla, care nareaza de multe ori ceva real, de cele mai multe ori incarcat de o drama sau de o tragedie, dar e intotdeauna ceva primordial,sau care ameninta si apasa primordialul (ca aici) si primordialitatea aceasta sau amenintarea ei e cheia care imbogateste textul cu sensuri mereu proaspete.

cred că \"lumina lor noapte de noapte printre livezi
urca (nu urcau!) în sat teamă\"

în rest e atât de ok, de sfâșietor reconfortant încât parcă ai citi o rugăciune despre învierea și apusul lumii care s-ar petrece în același timp sub ochii unui copil hipnotizat de uimire și în înflorirea unei mâini măiestre care scrie ce vede.
Bravo! Aș tot citi cu plăcere. Mălin

***
sunt atent la tot ce spuneti. va multumesc, dragi prieteni!

Malin,
e ok! ai dreptate. cum mai scapa una alta.
toate cele bune,

frumos. destinul tragic al luptatorilor neamului...muritori de rand...eroi necunoscuti. recomand balada clopotarului din stele de radu gyr