Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Petruț Pârvescu - Târgul de carte Gaudeamus

2 min lectură·
Mediu
Dragi prieteni, Vă invit la lansarea volumului, "Gesturi aproximative și alte poeme", Editura Dacia XXI, joi, 24 noiembrie, ora 17:00, stand 318, nivel 7.70, Romexpo.
Referințe critice: Daniel Corbu „Poet al abstracțiunilor, al amplelor tornade lirice, Petruț Pârvescu se arată a fi în această nouă carte ludic și savuros, prin încercarea de a înălța faptul banal la starea de entitate poetică, plină de farmec și magnetism.” (2005) Mircea Martin „…Petruț Pârvescu scrie poezie de mult, încă din anii studenției, când l-am întâlnit prima dată la cenaclul Universitas, dar a debutat târziu, dintr-o autoexigență exagerată. Primul său volum, Câmpia cu numere (prima zi) (Panteon, Piatra Neamț, 1995), ni-l arată deja ca pe un poet matur, stăpân pe mijloacele sale, înclinat spre meditație entoscopică. Imnele tăcerii (Agata, Botoșani, 2003) ne prezintă o altă față a lirismului său controlat cu predilecție la granița dintre psihologic și abstract. În fine, al treilea volum, Gesturi aproximative (Princeps Edit, Iași, 2005), întregește imaginea unui poet al nuanțelor psihice și al tonurilor delicate.” (2005) Paul Aretzu „…Poezia ascetică, a rațiunii, fuzionează însă cu cea inspirată, obsesivă, rezultată adesea din cadre ale memoriei nostalgice. (…) Poetul are un control sigur al discursului liric, o tehnică impecabilă, remarcându-se prin cursivitate și transparență. (…) Impresionează la Petruț Pârvescu ingenuitatea cu care este perceput realul, luat în posesie originar, parcă silindu-se să-l numească pentru prima oară, dar dând și impresia că îl are în sine și îl proiectează, îl face vizibil/viabil.” (2011)
0108.619
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
241
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Petruț Pârvescu. “Petruț Pârvescu - Târgul de carte Gaudeamus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petrut-parvescu/jurnal/13994279/petrut-parvescu-targul-de-carte-gaudeamus

Comentarii (10)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan✓
Postați vă rog și locația, ora și ziua.
0
Distincție acordată
@florin-caragiuFCflorin caragiu✓
Felicitări, Petruț, din păcate nu voi putea ajunge, dat fiind că voi fi mâine la un Colocviu la Brașov, îți doresc o lansare cu cititori pasionați de frumos, așa cum o merită poezia ta.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu✓
și mult succes!
0
Distincție acordată
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka✓
poemul este un transcendent al nostru
un podet peste care se trece pe virfuri

voi fi prea tirziu, poate voi mai auzi in ecou ...sigur se aude cum cade chiciura peste lume.
0
Distincție acordată
@dan-carleaDCDan Cârlea✓
Felicitari, Petrut! Ne vedem acolo.

@ Eugenia sau alt editor:
se poate recomanda si lansarea mea?

Multumesc.
0
@necula-florin-danutNDNecula Florin Danut✓
Maestre! Din pacate nu pot sa ajung acolo fizic, dar sufleteste sunt alaturi de dumneavoastra!
0
@cezara-raducuCRcezara răducu✓
în sfîrșit ne vom bucura de ,,geometria" poeziei lui petruț!
mare bucurie!cu drag,
0
@laurentiu-belizanLBLaurențiu Belizan✓
Felicitări domnule Petruț!
0
Distincție acordată
@dan-herciuHherciu✓
Felicitari si mult succes!
0
vreau să o beau cu tot cu cuvinte. Cu stimă!
0