Necula Florin Danut

Degeaba mă acoperi cu sudalme, Eu sunt un Christ cu piroanele bătute în umeri, nu în palme...

Și astfel, descarcerat, cobor de pe cruce...

VIII îmi amintesc de o dezamăgire șerpuitoare care își trage substanța amară din trecut navigînd fără lumină necunoscutul unde am văzut uneori deschizîndu-se pe fruntea cîntecului o oglindă ca o

Sufletul meu plutind ca flotorul într-un bazin de WC, Ca o rază răsfrîntă printre viermi mișunînd, Ca o dîră de pișat prin Împărăția Cerurilor, O secțiune grețoasă printr-un ochi, Vîrsta de aur

Eu stau străin și palid în veștedul amurg Și prin minunea vieții în șoapte vorbe curg Clădit-am din tenebre un șuier lung de slove Năierii scot în larguri sălbaticele prove Și-ncet, încet din

Și m-am întors din umbre prin fumul străveziu Era tîrziu pe ape, și-n cer era tîrziu...

Și-n lipicioasa pîclă cu ochii de balaur Își arcuia apusul spinarea lui de aur.

Și creierul meu scrobit cu legile matematicii, îmbălsămat cu literatură și ars cu flăcările iubirilor interzise. Brațul cu care scriu acum dar va fi acoperit de mușchii pămîntului. Pînă și

E o lumină strivită care nu mai pîlpîie și nu mai dă raze. E Dumnezeu care m-a băut din fîntîna lacrimilor. E un colț de soare apus. Ce trist e în această noapte. Vîntul departe s-a

O, jinduiam adesea la focurile-agreste Ce-ți rotunjeau conturul din ochi pînă la glezne, Și mai vedeam matrozii călări pe lungi corăbii Ce-ți împărțeau mireasma ca sîmburii în rodii. Tăcut, apoi

Este o miriște pe care cade o ploaie neagră. Este un copac cafeniu care stă singur. E un vînt șuierător care înconjoară colibe goale. Ce trist e în această seară. Am trecut de cătun Orfana

O mireasmă îmi stăruie-n nări și mă face să abdic de la sarea pămîntului. Și noaptea se așterne precum o coajă pe rană.

Putem înăbuși străvechea Remușcare, Care ne răsucește și ne aruncă-n jar, Care din noi se-mbuibă ca algele din mare Și-omida din stejar? Putem înăbuși străvechea Remușcare? În ce filtru, în ce

Și-n loc de sex avea un ochi Lehuză era pentru că născuse vederea Stîlpi de lumină-nconjurau Patul de aer pe care ședea, măiastru. Mi-aș deschide venele cu o lanțetă Sîngele să curgă peste voi,