Omul aproximativ
VIII îmi amintesc de o dezamăgire șerpuitoare care își trage substanța amară din trecut navigînd fără lumină necunoscutul unde am văzut uneori deschizîndu-se pe fruntea cîntecului o oglindă ca o
Poem avant-gardist
Sufletul meu plutind ca flotorul într-un bazin de WC, Ca o rază răsfrîntă printre viermi mișunînd, Ca o dîră de pișat prin Împărăția Cerurilor, O secțiune grețoasă printr-un ochi, Vîrsta de aur
Eminesciană (2)
Eu stau străin și palid în veștedul amurg Și prin minunea vieții în șoapte vorbe curg Clădit-am din tenebre un șuier lung de slove Năierii scot în larguri sălbaticele prove Și-ncet, încet din
Două versuri (3)
Și m-am întors din umbre prin fumul străveziu Era tîrziu pe ape, și-n cer era tîrziu...
Două versuri (2)
Și-n lipicioasa pîclă cu ochii de balaur Își arcuia apusul spinarea lui de aur.
Tracert
Și creierul meu scrobit cu legile matematicii, îmbălsămat cu literatură și ars cu flăcările iubirilor interzise. Brațul cu care scriu acum dar va fi acoperit de mușchii pămîntului. Pînă și
Psalm
E o lumină strivită care nu mai pîlpîie și nu mai dă raze. E Dumnezeu care m-a băut din fîntîna lacrimilor. E un colț de soare apus. Ce trist e în această noapte. Vîntul departe s-a
Poem neterminat
O, jinduiam adesea la focurile-agreste Ce-ți rotunjeau conturul din ochi pînă la glezne, Și mai vedeam matrozii călări pe lungi corăbii Ce-ți împărțeau mireasma ca sîmburii în rodii. Tăcut, apoi
De Profundis
Este o miriște pe care cade o ploaie neagră. Este un copac cafeniu care stă singur. E un vînt șuierător care înconjoară colibe goale. Ce trist e în această seară. Am trecut de cătun Orfana
Toamnă în două versuri
Între ziuă și noapte, găsindu-le rostul, A trecut brăzdînd două lumi echinoxul.
Poem 2
În nici un fel chipul lor să nu clatine glasul glasul nopții, ce-i plin de stele...
Catren VII
Tu de prin nori de te aburci Vei întîlni la pas cocorii Și nu-ți va mai păsa de glorii Și raze vei strivi de stînci!
Poem redundant
Se-arată zorii la fel de vehement ca poluția îngerilor. Și veninul pămîntului încă nu mi-a încremenit pe buze. Posibil cel mai indicat ar fi să-mi deschid venele dar din ele n-ar curge
Poem
O mireasmă îmi stăruie-n nări și mă face să abdic de la sarea pămîntului. Și noaptea se așterne precum o coajă pe rană.
Ireparabilul
Putem înăbuși străvechea Remușcare, Care ne răsucește și ne aruncă-n jar, Care din noi se-mbuibă ca algele din mare Și-omida din stejar? Putem înăbuși străvechea Remușcare? În ce filtru, în ce
Două versuri
Și pînă-n seară se-mbătau rapsozii Cu tril sfîrșit pe coama nopții.
Psalmodiere
Și-n loc de sex avea un ochi Lehuză era pentru că născuse vederea Stîlpi de lumină-nconjurau Patul de aer pe care ședea, măiastru. Mi-aș deschide venele cu o lanțetă Sîngele să curgă peste voi,
Catren VI
M-am agățat de ceru-nalt Picioarele le-am petrecut prin norii Cei mai de jos, m-am dezbrăcat de glorii În sînge de fecioară să mă scald.
Două terține dintr-un sonet baudelaire-ian nescris
Am pus un rămășag pe tîmpla mea căruntă, Căci istovit mi-e zborul, dar stai de mai ascultă Prinos adus iubirii, cu vocea mea învoaltă Pînă-n adîncul firii, iar sus, și mai înaltă Decît al
Peisaj
Septembrie şi seară; strigătele întunecate sună trist păstorul Înaintează prin zorii satului; Focul luminează în cămin. Un armăsar negru se ridică sforăind; buclele slujnicei, zambile de
Flori
De pe o treaptă aurie, - printre cordoanele de mătase, vălurile cenușii, catifelele verzi și discurile de cristal care se înnegresc ca bronzul la soare, - văd palmele deschizându-se pe un covor din
Iarnă 2
De-a lungul drumului sidefiu, mocnit se așterne zăpada.
Iarnă
Fulgul jos a nins În miezul zilei cețos Curge streașina
Ora îngustă și ora măslinie
Este ora îngustă dintre moarte și naștere... Asta vrei, să faci, să mori? încă mai răsună departe ecoul tău... A mijit de ziuă și încă se mai piaptănă ora măslinie.
