silviu viorel păcală

și va veni o zi ca o toamnă în care ne vom cheltui poezia prin locuri publice cu riscul să fim văzuți

un pumn de scorușe înghețate dorul de copilărie e infinit cum dragostea femeii care se duce la întâlnire pe scări în pasaj

ninge iubito și noi avem o gaură mare în acoperiș șoricelul din pivniță nu mai ronțăie iar unele cărți au mucegăit ninge iubito și noi avem o gaură mare în acoperiș

înconjoară-mă cu inima ta de cățel deși nu mă pricep la femei tu mă faci un copil cuminte

să-ți speli picioarele cu mare grijă în fiecare zi și dacă poți să le speli și pe ale altora ai găsit drumul spre sfințenie copile

ți-aș putea beatifica zâmbetul în plus n-am ce să mai spun vorbele uneori sunt niște cărucioare abandonate

mi-e dor să joc șotron să fac atâtea lucruri nebunești doar ca să zâmbești uneori

cutia de țigări 17 noiembrie liniștea unui animal blând într-o inimă de plută o grozavă confuzie melancolia clorotică în cadavru unui trib sălbatic vertiginos bine încleiat

Dumnezeu ia mită noi suntem copiii lui îl mituim cu sufletele noastre când obosim să fim corecți

eu nu mă joc doar inventez jocuri pentru alți copii

gândul șarmant că fericirea te strică e minimalism cândva în visele mele de cazarmă pe coapsele tale aterizau păpădii

cumva visul tău a fost visat și de mine inima mea de obicei rotundă în acea zi nu era treceai cu pantofi roșii iar tocurile lor îmi împingeau un tren prin întunericul oaselor roți de liniște

nu am cum să te fac să înțelegi că nu există nicio limită poți trece dincolo pe sub inima mea ca un arc de triumf dacă nu facem totul pentru dragoste ce poate să însemne poezia sau o așa

să ne mulțumim cu puținul nostru acum că ne atinge ca o eșarfă o iubire mare cu pânze

cu inima mea vreau să dansezi între două clipe încete două frunze îngălbenite două cicatrice de aer cu inima mea vreau să dansezi pe tocuri cu privirea întinsă ca un cearceaf sufletul tău

cotloanele toamnei sunt pline de cianură iubito hai să ne îngropăm câinele în inimă

între ce putem să facem împreună și golul dintre noi se mișcă multe iluzii

comerciant de pește mort intră într-un câine flămând pentru că vine întunericul apoi o dimineață și tu nu exiști

putea fi un nud imaginea asta din cap o altă închipuire a dimineții dar nu era pielea ta ca un cort deasupra unei certitudini nemaivăzute de inima mea

parcă ieri intram în grădinița din școala veche unde educatoarea Valina mă proteja și mă iubea deși eram predispus spre prostii universale

un poem fără tine încă n-am inventat

eu nu sunt poet adorm uneori îmbrățișat cu o idee care îmi șoptește că mă iubește și eu o cred așa sunt din fire mama îmi spunea că semăn cu bunicul