Poezie
păcala făgețelului (XII)
veta
2 min lectură·
Mediu
pe uliță vorbele circulă și devin literă de lege
citește omul așa curios pe sub mână
și dă mai departe
veta
de când se știe era curva satului
chiloții ei roz-bonbon mari uriași cu franjuri aurii și mânecuțe
se prăjeau zile-ntregi pe culmea borțoasă
întinși la soare
în bătătură
copii
ne întorceam uneori alene de la școală
ziua-n amiaza mare prin fața casei
și neavând ce face (se vedea bine treaba)
ne beleam îndelung printre ostrețe
direct în ograda omului
glumind și râzând făceam haz de necaz
(ziceam așa mi mult între noi între noi
precum Bulă)
că iar a lipsit veta azi de la școală
și arătam cu degetu’ chiloții cu pricina
răstigniți
acolo
pe sârma
veta
de fel
era demult femeie
coaptă la trup și fără multă carte
mândră însă cam durdulie
cu sânii mari grei lăsați în brazde mănoase peste burta rotundă
fundul lat așezat în târna plină și cracii groși noduroși
crescuți direct din gât și plini de varice
făcea cu toate acestea deliciul flăcăilor neduși de multe ori la biserică
și a bărbaților uitați în fața paharelor goale
în rest
veta
ca orice muiere singură
făcea noaptea mare și lampa mică
muncea din greu se ruga mergea la horă nunți sau parastase
dar femeile
cum sunt ele rele de gură și păcătoase
din curvă
n-au scos-o!..
075454
0
TC
