Aurel Sibiceanu

Mi-amintesc de o zi foarte ciudată. Era puțin peste anul 1980, ne adunasem vreo 8 inși în biroul pictorului Traian Secara, la „Galeria de artă”. Traian, gazda noastră bună și adesea creditorul

În ziua aceea, a toamnei anului 1977, când l-am întâlnit pe Tită, botezat mai târziu, de Noica, Titus Maxus, nu bănuiam că vom petrece ani mulți împreună, că năzuințele întru cuvânt și vremurile

Vântul aduna comori și miresme și niște oameni mai trudiți decât drahmele, cu vorbele ispiteau suflarea din lucrurile ce erau, pesemne, ale luminii desemne... Și vorbele lor de vânt erau

Doamne, am să tac! Vorbească zarzărul, cireșul, vorbească și iubita mea, dar Tu pre ea nu o auzi, nu o vezi? Privește-o cu ochii mei și arată-mi-o, și spune-mi unde este ea? Cumva ea

"Omului acestuia nu i-am găsit nici o vină", Împărat al Romei și al lumii văzute se crede și Împăratul de la Roma ! Dar, Unul Singur poate porunci cu blândețe paserilor să cânte, să ne

Nu-L mai răstigniți în mine, că oricum îL voi uita, să pot asculta paserile, și, mai ales, pre mierla.. Doamne, știu că mă aștepți acasă. Veni-voi și eu, după ce cheltui-voi, ca tot plecatul

O, mare răspântie a gândului și a sufletului meu... Bunica mea spunea "Tatăl nostru", înainte de a ne așeza la masă, și după ce ne ridicam, și când ne așezam în somn, și când din somn ne

În preajma Crăciunului din 1980, pară-mi-se chiar în seara Colindețelor, actorul Jean Roxin mi l-a prezentat pe acela care avea să-mi devină un prieten de nădejde, pe Cristian Tutză, la rându-i tot

“Statul român își va recăpăta credibilitatea și va putea să devină un adevărat stat de drept numai când își va recunoaște greșelile și își va repara nedreptățile. Nu cred că putem construi ceva

Prin vara anului 1986 mă trezesc la ușă cu Florian Stoian Silișteanu; venise cu mașina tatălui său, Nea Vali, și voia, zor nevoie, să mă urc în tărăboanță și să mă ducă-n oraș, pentru a-mi face o

\"Fiule, tătarul ăsta e dat în Paște\" Prin 1980, august, descinde în Pitești un personaj pitoresc, dublat de un poet adevărat. Înalt, oacheș, cu făptură de principe cuman, personajul se înfige

Pentru Rilke Femeia pe care-am iubit-o nu se mai vede decât pe lama unui cuțit pâlpâind lângă obiectele triste ale serii, pe raza ce ține feriga și gâzele în

Eu unul nu mor (ca prostul, cum ne sugerează, cam ne-cordial, unii actanți politici) de grija Alianței care s-a constituit pentru a ne salva; sunt doar foarte îngrijorat de revenirea în “treime”

Dis de dimineață, pe 31.01.a.c., am primit un telefon cu număr ascuns (nu e prima dată când primesc așa delicatesuri, evident) și un ins, care a preferat să rămână anonim, mi-a spus că urmărește

În toamna lui 1985 se împlinea un an de când trecuse la cele veșnice Gigi Ionescu. Cu doi ani în urmă, unul dintre marii lui (și al nostru) companioni de peripeții bahice și culturale, un viguros

În Valea Tristei Plângeri nisipul ostenește cu piatra, pasărea cu muntele, sămânța cu ogorul… Iată-ne pe Cale, au strigat, iată-ne cu armurile trudind la mireasmă, la colb, au strigat cei

E frumoasă ideea de a merge cu \"moralizarea\" lui Boc chiar până și la implicarea Lui Dumnezeu. Totuși, Alexandru, pe asta, cu Prunariu, precum și multe altele, nu i le putem pune în cârcă Micului

Pe-ntunerec pietre scapăr cât de tine să mă apăr pe ziuă lung mă-ntind nevăzuta-ți urmă s-o cuprind De-ar fi urmele să-ți caut deșertul trebui să cutreier din tăcere am să-ți flaut și din

Cu Paserea Paradisului pe un umăr, cu Paserea Ibis pe celălalt… Doamne, zilele noastre-s purtate de fluturi, pre Domnul însoțindu-L în liniștea Grădinei Ghethsimani... Și pre când noi