Cele trei ciume și ciumeții lor

Eu unul nu mor (ca prostul, cum ne sugerează, cam ne-cordial, unii actanți politici) de grija Alianței care s-a constituit pentru a ne salva; sunt doar foarte îngrijorat de revenirea în “treime” a unor inși care și-au dat măsura lăcomiei, a disprețului și a nesimțirii. Marele adevăr este că la situația politică în care ne aflăm nu avem ca alternativă o forță politică credibilă. Cei trei capi ai partidelor aliate nu sunt decât niște tejghetari politici de operetă, manevrați de unii îmbătrâniți în rele, jalnice ființe compromise, revolute, adevărate deșeuri bio-sociale, care au buzunărit România ca pe un mort căzut în șanț. Cei trei pazvantciocli și-au propus să dea de pământ cu Băseboc și ai lor. Boborul, care nu e preocupat de pomenita lighioană suprarealistă decât în măsura în care este luat cu tremurică pe la lingurică, întreabă, ca să se afle-n treabă, ce alte gânduri mărețe mai are triumviratul mânios și devastat de grija pe care ne-o poartă. Fără a sta pe gânduri, cei trei ne spun că ne vor da nouă: lapte, brânză unt și ouă. Toate astea, evident, vor fi secretate de o ființă supranaturală, născută din reveriile estetice ale Baronului de Zambaccian ot Cornu și din peripețiile, prin burlanele securității, Cotoiului Felix. Aici devine actuală spusa Eminescului: „Ferește-mă, Doamne, de cei ce mă apără cu gura!” Taman când comicii vestiți, așa cum i-a numit Corsarul, ne vorbesc de Paradisul pierdut în mandatele iliesciene, pensiile a peste 1,5 milioane de români, care au lucrat în grupa 1 și 2 de muncă, dau în clocot, adică li se adaugă sume cuprinse între 30 de lei și 700 de lei noi. Că este așa, chiar eu pot depune mărturie – am primit în plus la pensie 390 de lei, pentru cei peste 25 de ani lucrați în grupa unu de muncă și restul de 7 în grupa II. Că peste nu știu câte zile sau luni s-ar putea să-mi cumpăr cu banii ăștia doar un cârnat și o chiflă, e altă poveste; pentru a-i face față viitorului meu de poveste îmi fac de pe acum provizii de napoton, haloperidol și plegomazin. La asta mai adăugați că motive reale de mulțumire are și floarea oștirii române: generali, colonei, maiori, căpitani, adjutanți și micimani! Până la urmă s-a constatat că dintre cei peste 30.000 de pensionari militari, de fapt, doar la peste 8000 le-a scăzut pensia, celorlalți, peste 21.000, crescându-le. A propos, unde ești tovarășe colonel Valeriu, din care pricină ai dispărut, de ce nu te mai vedem în acvariul televizorului? Ce emisiuni calde – „Pentru Patrie” -, ce locuri moi găseai la Comandantul Suprem, și cum știai tu să le pupi meșteșugit, pe stil vechi, ce mahmudea strălucitoare ți s-a băgat în pensie pentru aceste fapte de arme! Sunt informat că vor mai da în clocot niște creșteri de salarii și pensii. Cu toate astea, vacii noastre nu-i este bine, pielea ei flutură pe bățul F.M.I.-ului. Clasa noastră politică este total compromisă. Știu, este un truism, dar asta e realitatea, nu avem alternativă. Pentru a se înfiripa o nouă clasă politică trebuie timp și bani. Se pare că timpul nu mai are răbdare. Atunci, aidoma Electrificatorului Volodea Ilici Lenin, suntem puși în situația de a ne pune grava întrebare: „Cei de făcut?” Pauză de gândire… Rămas cu mintea în bagdadie, îmi este frică să mă gândesc la o ființă providențială; nu mai departe decât acum câteva zile l-am văzut și auzit pe Mubarak, providențialul, adresându-se egiptenilor: “Fiii și fiicele mele!” Doamne, mi-am zis, cum sună a paranoia. Cu toate astea, cum-necum, Þara pare că e pe roate. Nu se știe, însă, dacă-s roți de dric sau de limuzină, în ce direcție merge… Dar merge, merge-n “doru lelii”, suntem o populație despre care se poate spune,fără a greși, că are un destin de pripas… De câteva zile primesc e-mailuri în care mi se cere să iau atitudine față de „Ciuma Portocalie”. Nu știu cine-s cei care-mi duc grija, știu, însă, pe ce lume am trăit în anii ăștia, 21, și nu pot fi dus cu zăhărelu’. Fraților anonimi și de pripas, nu putem vorbi doar de o ciumă, portocalie, ci și de una roșie, și de una galbenă. Nu mă credeți ciumete… Noi, cei mai răsăriți la minte, care ne ocupăm cu practica gândului, suntem conștienți că nici măcar nu avem dreptul să ne supărăm pe această populație. A fost mințită, dusă de nas și manipulată până la mancurtizare. A, să-i supunem oprobriului pe intelectualii care susțin o putere sau alta, după cum ne sugerează unii cu simpatii politice prost mascate, antiportocalii? Mă tem că putem greși; dacă acești susținători nu au un ce profit din partizanatul lor ? Sunt și naivi care au crezut, fără a avea vreun interes, fie în Năstase, fie în Băsescu, ori în Tăriceanu… Că sunt și din cei abonați la stipendii, burse și sinecuri e foarte adevărat. Măcelăria întodeauna a atras câinii. Mi-aduc aminte că pe vremea Fondului Literar, circula o butadă despre unele nemulțumiri ale lui Fănuș Neagu, exprimate vis-a-vis de cum se acordau sumele împrumuturilor. Se spune că acesta, oripilat de sumele primite de Eugen Barbu și de Adrian Păunescu, ar fi exclamat: “Mie nu-mi mai convine; ori măriți ciolanul, ori răriți câinii!” Să fiu iertat de Domnul Fănuș, dacă nu el a fost autorul… Că nu i-ai înghițit pe comuniști se cam știe, asta nu o poate nega, e clar… Cum spuneam, intelectuali dispuși să slujească Puterea, oricare ar fi ea, chiar și una de ocupație, contra cost, au fost și vor mai fi… Să ne aducem aminte cum vitupira Eliade, prin 1935-36, în ziarul “Vremea”… Începea cu scriitorii și politicienii care în Primul Război chefuiau și slujeau ocupantul german, în vreme ce Guvernul, Regele și Parlamentul se refugiaseră la Iași. Apoi i-a luat la rând pe cei care au făcut afaceri, măsluind licitațiile, când a început reconstrucția Þării; mai toți fiind tot din rândul colaboraționiștilor filo-germani. Să ne “afiliem” ideii lui Þuțea, că ne trebuie un Þepeș, că acesta a coborât morala, prin țeapă, la popou? Iarăși sună a paranoia… Avem un for al Nemuritorilor situați dincolo de bine și de rău, se cheamă Academia Română. Are 980 de membri români. Au protestat academicienii români împotriva “genocidului” la care suntem supuși, după efectuarea unei analize prealabilă? Nu-mi amintesc. Dacă Nemuritorii nu spun nimic, înseamnă că o ducem bine, că e ca-n poezia lui Jebeleanu: “Davide, Davide, cozonac ar fi, dar nu-s stafide…! Doamne, apără-ne, că nu-mi imaginez cum este să ni se fure, în veac, șunca din fasole, bomboana de pe colivă și stafida din cozonac !