Amurg

Un poem profund, parfumul clipelor ce-au fost, regret si dulce resemnare, intrebari, indoieli, impacare...Si cate altele se mai regasesc intr-un poem matur, sensibil, scris cu har si cu mare disponibilitate sufleteasca. E un privilegiu sa pot intra in pagina dv.

Sunt depășit de secol, D-le Adrian, asta e.
Privilegiatul sunt eu, vă mulțumesc pentru apropiere.

Doamnă Angela, acesta este poemul citit de mine pe 15.01.1987 și despre care am pomenit în personala mea, intitulată: \"Cum era celebrată ziua de naștere a lui Mihai Eminescu acum 24\". Ulterior l-am publicat într-o carte apărută în 2001.

Despre poemul de față, informatorul Dobrescu afirma, în informarea sa către Securitate, citez: \"a citit o poezie extrem de pesimistă, care lasă de înțeles că omul este o ființă alienată.\" Prietenul nostru Șerban Georgescu a găsit că este genial acest informator deghizat în critic al textului !

Mulțumiri pentru cheia în care ați citit acest text, pentru lumina ce va fi argatul acestei nopți. Omagiile mele !

nu stiam de acest eveniment dar e drept ca pâna la urma \"interpretarea mea intuitiva \" a ghicit ceva din vremurile tulburi
e un adevarat test de antene de perceptie critica !

e adevarat ca prin 1987 cam asa se scria poema e buna daca o citesti cu ochii de atunci insa azi nu prinde cititorul prea incarcata multe metafore aproape ca o vitrina cu bibelouri de la balci nici nu stiu daca un tanar de 20 de ani poate sa faca efortul s-o citeasca cap coada

nu mi-o lua in nume de rau asta e parerea mea subiectiva ca orice parere

Cind am citit prima oara Wittgenstein aveam putini ani, toti adultii din jurul meu erau pusi pe treaba: se citea Wittgenstein, Kant, Rilke....de citit am citit atunci si noi copiii si ne-am minunat, vai, grele carti ne asteapta....

ele sunt tot acolo, le poate citi ce-l care cauta, de nu le intelege, nu-i bai, timpul e rabdator....
Celan isi ajuta elevii la desfoliatul poemelor - \"cititi-o si miine, doar cititi\"....

un poem cu istorie

Doamnă Angela - Mulțumesc, ați trecut testul! Nici nu se putea altfel...


Alexandru Moga - câtă vreme un cititor care exprimă o opinie este de bună credință, lucrurile sunt o.k. Câteva \"amendamente\", la cele afirmate de Dumneata, mă văd nevoit să aduc. Prin 1987 nu prea se scria așa, oricâte eforturi ați face să mă convingeți; la modă erau \"băieții\" antrenați de N.Manolescu, cei care după 90 s-au numit optzeciști, și din a căror paradigmă, vrem nu vrem să recunoaștem, se trag mai toți poeții tineri de azi. Bună, rea, eu mi-am găsit o cale a mea, pe care au remarcat-o și \"criticii oficiali\", unii asumându-și chiar riscuri în epocă, alții denunțându-mă ca fiind estetizant și nociv pentru comandamentele literare oficiale din acea vreme. Aceștia din urmă, după 90, au devenit cei mai mari apărători ai artei pentru artă, au înlocuit tergalul comunist cu stofa englezească. E treaba lor.

Mai spuneți că un tânăr de 20 de ani n-ar avea puterea să ducă până la capăt acest poem... Așa să fie? Iată că tânărul Paul Gorban, unul dintre mulți tineri care mă citesc, a \"rezonat\"; e drept, Paul are 29 de ani, va fi fiind bătrân după constanta amintită... Sentențele sunt caduce, de cele mai multe ori. E ca atunci când ne trezim la miezul nopții și ajungem doar la... stâlpul porții! Una peste alta, sunt pus în situația vestitului cadiu, acela care dădea treptate tuturor. Așa că, din punctul de vedere al exigențelor Dumitale de doar cititor, îți dau dreptate. Toate cele bune !

Paul Gorban - Mulțumesc pentru empatie și, deopotrivă, pentru deosebitul tău zel cu care sprijini literatura. De mult am vrut să-ți spun că sunt interesat de Vattimo, de modul cum îl percepi tu (văd că l-ai abordat în lucrarea de licență). Dar, pentru asta îți voi scrie un e-mail.
Salutări !

Mulțumesc,
prins cu datul răspunsurilor nu am observat că ești pe \"ogor\". Da, se citea \"atunci\" și, spre cinstea lor, văd că și tinerii de azi citesc. Dar, să nu ne iluzionăm; nu eram mulți care citeam, nici pe vremea noastră, nu-s mulți nici azi tinerii care citesc. Vreau să spun, ca să nu rănesc pe cineva, că nu era un fenomen de masă, așa cum voiau să acrediteze oficialii, cum afirmă azi nostalgicii.
Poemul meu, despre care spui că este cu istorie, sper să nu devină de poveste.
A-ți dori spor în ceea ce faci este, deja, un vechi truism; ai de mult spor, și cantitativ, și calitativ. Morgen !

in mare masura ai dreptate nu se citea nici atunci nici acum
cititul nu a fost un fenomen de masa in romania niciodata dar eu nu despre asta vorbeam si nici despre optzecisti
si nici nu contest meritele de dizident anticomunist e o onoare sa ai un dosar operativ deschis la securitate dupa opinia mea asta inseamna verticalitate asta insemna ca ti-a pasat ai facut ceva putini oameni au facut ceva in vremurile acelea marea majoritate scria in linia trasata de minirevolutia culturala

eu vorbeam de poezie care \"are\" un vocabular pe care il intalnesti in mai toate textele ca sa zic asa \"picurii ploii\", \"libertatea din chip\", \"înserare de toamnă\", \"osemintele tăcerii\",\"umbra ta\", etc... cred ca am vazut aceste expresii in zeci de poezii aici e hiba dar s-ar putea sa ma insel ca de obicei si sa nu am dreptate

Alex, nu am spus nicăieri că îmi contești opoziția mea la regimul diavolesc, nu dizidența, cum spui; ca să fi fost dizident trebuia să fiu membru PCR, ceea ce nu am fost. Perioada aceea vreau s-o uit și dacă scriu despre ea, este pentru a o exorciza și transforma într-un studiu de caz, poate folositor celor mai tineri. Știi, ca și mine, spusa lui Edmund Burke: \"pentru ca raul sa invinga este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic\". Acceptând că aș fi bun, e atât pot să fac, să explic în ce mod a fost făcut un rău, pentru a ține mintea trează, în veghe.

Acum să trecem la alt aspect subliniat de tine.
Orice cuvânt luat din context este banal, cu excepția câtorva, care cântă de la sine, cum este toposul Morunglav, et. Mai jos sunt câteva expresii, care-ți dau sensația de deja vu,în context. Parcă-i altceva, nu?


E \"amiază de ianuarie\" fără zăpezi,
și parcă-i o \"înserare de toamnă.\"


\"umbra ta\" începe-a-ți fi un trup postum

\"osemintele tăcerii\" stau înhumate-n cuvânt.

Se cade să mai adaug ceva. Expresiile: \"trup postum\" și \"osemintele tăcerii\" le-am mai folosit, într-un ciclu de poeme publicat în 1979. După 1980 le-am întâlnit în cărțile...altora, apărute post 1979! Unul dintre șterpelitori este chiar un autor celebru și dacă ar mai trăi nu aș ezita să-i dau numele. Ba, chiar și într-un poem aflat aici, pe agonia, cineva a luat ideea de \"postum\"-itate a componentelor trupești! Autorul poate nici nu are habar de întâietatea mea, deh, se mai întâmplă să descoperim apa caldă simultan sau să nu avem habar că lichidul gingaș a fost patentat de altul, mai devreme!

După 1990, din păcate, a dispărut orice teamă sau umbră de onoare; cleptocrația literară, a unor inși fără identitate scriitoricească, a devenit endemică, demnă nu de sociologia literară, ci un departament special, de patologie literară... Nu știu cum se va rezolva sau dacă se va. Știu doar că cel mai iute de mână și mai iscusit în autopromovare, vai, și ce multe mijloace sunt pentru asta, va fi, o vreme, negustor cinstit! Curând voi scrie despre un furtișag de zile mari, făcut de un autor cunoscut, sub pretextul intertextualității. Nu știu ce intertextualitate se poate numi încadrarea unui text foarte lung între 4-5 versuri personale !!!

Mai trebuie spus că pomenitele expresii le-am reluat în acest poem fără să vreau; unele construcții, sintagme, teme, mă urmăresc în timp, ceva îmi dă ghes să le revalorizez. Este tributul plătit livrescului și calofiliei și mi-l asum. Nu sunt singurul, cu mila Domnului, autor care-i bântuit de perfecționism...

Să auzim numai de bine, salutare !

incep cu sfarsitul, adica sunt de acord, intru totul cu burke, da, e suficient sa nu faci nimic (asta mi-a adus aminte de \'duelul\' verbal si nu numai herta muller - liiceanu visavis de ce au facut sau, mai bine zis, n-au facut, intelectualii romani pentru a se opune regimului comunist.
vroiam sa spun, aurel, ca mie mi-a placut foarte tare poezia ta.
ca am citit-o de mai multe ori, inainte sa decid sa scriu un comentariu si ca, de fiecare data cand am citit-o, mi-a placut mai mult decat la precedenta lectura.
bucata de vers care am mentionat-o in titlul comentariului mi-a ramas infipta in minte, si e de bine... :)
nu cred ca are vreo importanta ca poezia e din 1987, putea si din orice an, cred ca lucrurile adevarate isi pastreaza valoarea, sau, chiar mai mult, si-o augmenteaza cu timpul.
nu e nimic desuet, nu e nimic demomdat, nu cred ca poezia se scrie dupa niste valuri ale modei poetice, cred, mai degraba, ca se scrie asa cum simti.
si eu am simtit foarte bine ce ai vrut sa transmiti si m-am bucurat ca am citit!
ca de fiecare data, de altfel, cand poposesc in pagina ta... desi nu apuc sa mai spun atatea cat as dori, in ultimul timp...

tocmai din acest motiv am spus ca se poate sa ma insel
eu nu aveam de unde sa stiu toate \"subteranele\" de acord cu tine dupa 1990 a disparut nu numai onoarea dar si sansa de a face din romania o tara macar la nivelul atins in perioada interbelica

imi pare rau ca ai fost \"sterpelit\" si da dizidenta era in cadru pcr scuze am gresit oricum vreau sa-ti spun ca impartasim aceleasi valori si eu sunt anti comunist am fost membru PNTCD pana la moartea lui Coposu (am avut onoarea sa stau de vorba cu el aproape o ora) sunt monarhist convins (nu neaparat legat de persoana Majestatii Sale ci ca institutie democratica monarhia constitutionala este cea mai avansata forma de democratie) si adeptul votului cenzitar dupa criteriul IQ-ului
prostii si pleava societatii nu trebuie sa aiba drept de vot

sunt impotriva votului universal deoarece marea masa de oameni nici nu stie pe ce lume traieste

cum spunea constantin neculai munteanu seara de seara \"sa auzim numai de bine\" :)

cu barba-nsurită, privind înapoi prin fereastra amintirilor... \"un tablou. Se duc lucrurile, golului se fac ecou…/Gândul îți pleacă-n trecut în timp\" -\"îndoliindu-ți facla de nuntă, libertatea din chip.\" - o trecere fulgerătoare printre momente neplăcute care au marcat întreaga viață. Rămâne bucuria ultimelor clipe ale prezentului, ignorând parcă toate urgiile suferite \"și mă-ntreb de nu cumva al înserării ceas a și venit\"... Recitind, imaginația cititorului întrezărește tablouri sumbre sugerate de autorul textului. Citit cu plăcere!