Paul Gorban

rog să mi se șteargă definitiv - și irevocabil - contul de pe acest site. mi-ati șters din cont articoul de presa despre o revistă literară. ce nu v-a convenit?

Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”, ediția a XXXI-a, 15-17 iunie 2012,

el mă privește furios iar eu nu am curajul să mă privesc ca într-o oglindă în ochii lui. e o conversație lucioasă în care sunetele îngenunchează într-un somn liniștit. eu nu îi spun

zăpada a încolțit precum o iederă pe tot întinsul nici nu mai diferențiez cerul de pământ am pierdut șirul simțurilor mele de când călare pe cal umblu pe internet am pierdut și chipurile pe

dragoste îți mușc urechea și te vreau până când voi ajunge la capătul zilelor și voi trage din sânii tăi cum trage un mânz din iapă nu mai suport să te sărut cu ochii închiși

femeile frumoase sunt niște accesorii pe spinarea cailor din Perugia sânii lor fac poeții să se joace de-a viața și de-a moartea eu le privesc de pe șezlong cum fără griji își leagănă

dricul Irinei trece pe sub geamul meu copiii și femeile alergă dinainte să arunce flori de iaurt. o, dar chipul lui crește adânc în moarte și ochiul lui absoarbe tot drumul tăcerii. acum se

Sara s-a îndrăgostit de un om al legii care i-a intrat în inimă precum un țăruș care a trecut ca un fulger prin urechea stângă și apoi prin aceea dreaptă Sara s-a lovit de ploaie când de-a

e evident că în lumea aceasta femeile sunt un fel de păsări răpitoare agresive ca și literatura în care își cuibăresc fundurile dumnezeiești cu toată dragostea lor țin sub gingii boarea

dacă sunt available pe mess & dacă stau comod pe canapea fac mâinile mele să zboare pe tastatură până mă plictisesc de moarte răspund pe rând la toate ferestrele deschise până mi se răcește

ca sa ajung în grabă la Roma am luat avionul nu știam cum e să mergi prin aer în stomacul unei păsări de metal. dar ce mai pasăre totul all inclusive. nu am fost sigur la început că de la un

pământul se vindecă în fiecare zi când noi parcurgem geometric drumul până la serviciu. sărută păsările care se apropie de el și râde mefistofelic cerului care se simte tot mai bătrân.

gura mea stă ascunsă în pulsul inimii tale, stă în întuneric și se obișnuiește în corpul tău fierbinte. gustă din bucătăria sufletului tău toate măruntaiele de fluturi. prin porii pielii tale

luați acest poem de coarne și puneți-i bubele la pământ melancolia înflorește în el ca o coastă perugiană. poftim, craniul lui de porțelan e virgin ca un fotoliu nou. în el pot pune versul cel mai

bărbați și femei au ieșit în stradă să deșire liniștea unor oglinzi întemnițate în trupurile lor în această zi se vor distruge în numele dragostei râurile peste care ca niște fețe smerite stau

știu: sunt un om întunecat căruia din gură îi ies păsări dezordonate sunt un trup așezat la marginea dimineții metalice și sângele meu mă scorojește pe dinăuntru până astăzi nu am știut că

mi-e frică să fiu trist să deschid albumul foto și să mă așez ca la cinema în fotoliu să-i privesc pe toți cum stau nemișcați ca niște feline pregătite de atac. pe mulți nici nu-i mai recunosc

sunt din nou acasă și intru iar pe internet, e aproape o femeie milostivă acest computer. ori de câte ori l-aș atinge cu degetele mele el rupe o bucată lungă de timp de sub unghii și fără să-i

pe chipul ei luxos o lebădă îi adăpostește noaptea costumele odioase ale tinereții. îi citește poeme lungi care adânc vuiesc plăceri întunecate. brusc se extaziază ca un copil și vede cum în

lângă mine trăiește un câine cu un singur ochi înghite multe femei ca și când ar înfuleca dulciuri. pe spinarea lui e o dâră de moloz peste care sunt încrucișate câteva lucruri adunate de prin