Aurel Sibiceanu

Iertare pentru întârziere, Petruț... Mulțumesc pentru trecere și mulțumiri pentru cuvintele tale. Mă bucur pt. că recunoști viața literară de altădată. Am fost o mână de \"nebuni\" care au crezut în cultură și rezistența prin ea. După cum știi, cei mai mulți dintre \"actorii\" memoriilor mele au plecat pe rând, tip-til, în Țara Umbrelor... Cei câțiva supraviețuitori trăiesc în această lume schimonosită de ariviști și veleitari, de urechiști obraznici, al căror singur țel este să ocupe amvonul și strapontinele notorietății...

De curând am găsit manuscrisele unui bun prieten, trecut la cele veșnice... Au o neasemuită valoare și prospețime... Evident că pentru publicarea lor nu se găsește nici un sponsor, nici un editor - aceștia, în marea lor parte, sunt ocupați cu editarea în regim de lux a fel de fel de năzbâtii care, culmea, mai sunt și traduse, premiate...

Îmi face o deosebită plăcere, D-le Anghel, să amintesc faptul că Emil Botta a fost descendentul unei vechi familii de nobili români din Ardeal; ca dealtfel și fratele său mai mare, Dan Botta. Martin și Mihail Botha,strămoșii lui Dan și Emil, au fost recunoscuți drept voievozi ai Cetății și ai Ținutului Chioarului pe la 1579. Cred că din acestă ascendență îi venea și făptura cu trăsături distinse, rafinate, precum și purtarea nobilă, tristețea...

Tatăl scriitorului, Theodor Botha, a militat pentru drepturile românilor din Transilvania; aceasta a dus la o serie de persecuții din partea habsburgilor. Așa se face că s-a refugiat în Moldova, unde și-a desăvârșit studiile și a devenit medic. Ca medic la Adjud, Theodor Botha a cunoscut-o pe Aglaia Franceschi,originară din Corsica, și cu care s-a căsătorit.

Sunt sigur că într-o lucrare mai amplă despre poet veți aminti acestea, pe care le știți chiar mai bine decât mine.

La fel de sigur sunt că veți scrie și despre Dan Botta, poet important și la fel de vertical în perioada stalinistă. Și să nu uitați să pomeniți de celebra declarație la duel, pe care Dan Botta i-a făcut-o lui... Lucian Blaga ! Este de pomină tărășenia și cred că este și singura de acest fel în lumea literară interbelică!

Să mai cităm un poem al Prințului:

NUANȚE

Prin al iepurilor somn speriat,/ Au trecut ogarii în lung și \'n lat. / În fruntea lor vânătorul / Împărțea, din belșug, omorul. / Prin somnul profund al stejarilor / Au trecut ca hoardele tătarilor, / O mie de toamne despletite / Și o mie de ierni, care de care mai cumplite. / Doar prin somnul meu Cel Rău nu aducea / Nici spaimă, nici urgie, nici aprigă nea. / Somnul meu era un Egipt mănos adăpat de fluviul Nil / Somnul meu era veghiat de Întunecatul April\".

Pe zi ce trece, sunteți tot mai surprinzător în darul restituirii...

Vă mulțumim !

Ți-aș da o steluță, dacă ar fi în puterile mele.
Doar pentru versul de mai jos:

Iată vin iar în pețit cu-n alt viu DE MULT MURIT.(!!!)

Avem în acest studiu concis decodificarea a două piese marca Ionescu. Remarc erudiția și seriozitatea cu care autoarea s-a aplecat asupra operelor. Deși onirismul îmi este cunoscut,(teoretic și aplicat în literatura română de Țepeneag, Dimov, Mazilescu, Turcea, Ivănceanu, ca mod de evaziune de la noua orientare trasată literaturii și artelor de decidentul politic totalitar în acei ani), nu voi face comentarii suplimentare; doar voi îndemna cititorul la o lectură densă, scrisă agreabil. Voi spune, totuși, cu riscul de a provoca polemici, că trăirea mistică a fost un mijloc sigur de salvare dintr-un regim totalitar.

O sugestie: \"spargeți\" textul, aerisiți-l după criteriile pe care le găsiți de cuviință. Felicitări și o primăvară frumoasă.

Impecabile bijuteriile japoneze ! Ți-e dor de vară, Nene Dane; anul trecut ai postat prin mai, dacă mai țin bine minte ! Haiku-ul din 2010 nu-l voi uita niciodată. Îl repostez aici, la com-uri, cu drag. Adică nu eu îl postez, ci copilul din mine.

\"cireși în floare -
Nică ochește de-acum
o gaură-n gard\"

(Dan Norea, haijinul)

Mirosul de tei, ca reper pentru a nu greși drumul spre casă, mi-a amintit de granița suprarealistă și poetică, dintre daci și germani, a lui Tacitus:
\"Dacii sunt despărțiți de germani de fluviul Donaris și de frica pe care și-o poartă unii altora!\"
Felicitări !

cântă la slujbă
în haina de blană
ușor franjurată(ZDRENȚUITÃ, DESTRÃMATÃ )de mărăcinii urbei(ORAȘULUI)
treptele bisericii se cutremură
cum dinții (cla)vecinului ciupesc din psalmi
iar ei se împrăștie
note în mozaic
ferestrele îl privesc într-un fel deschis
când degetele soarelui pironesc sfinții
clopotul rămâne cu gura căscată (MIRAT, UIMIT )

cineva aruncă un codru de pâine
parcă ar da cu piatra

se crapă
obrajii pământului

Doamnă Ottilia, iaca, mi-am permis o altă privire
asupra acestui poem; în paranteze am propus
înlocuirea unor cuvinte cu altele mai potrivite.
V-aș sugera să renunțași și la subtitlul \"ca un animal\";
cititorul înțelege asta din modul cum i se aruncă pâine.

Un aer de deja vu este dat de genitivările:
\"degetele soarelui\", \"obrajii pământului\".
Aici, totuși, genitivele merg la... limită.
Nu întodeauna facem genitive inedite,
scânteietoare, ca să zic așa...
Personal cu greu m-am dezbărat de ele...

\"ferestrele îl privesc într-un fel deschis\"
E un vers mai mult decât inspirat, este de rezistență...
e ca o personalizare chiar a privirii Domnului...

Bucuros de trecere și cu prețuire!

Despre Ion Bozdoc, precum și despre polemica lui cu academicianul maghiar, mi-a povestit un anume Constantin Enescu, fost inginer hotarnic, coleg de canal.

Constantin Enescu, născut în 1897, a ispășit ani grei de închisoare și canal, pentru că participase ca inginer topograf la cartografierea Basarabiei și stabilirea științifică a hotarelor, după Marea Unire de 1918. Mi-a fost vecin de scară vreme de 6 ani, în blocul în care locuiesc și azi, în Pitești.

În acești ani mi-a povestit despre cei întâlniți în închisorile prin care s-a perindat precum și la canal, mai toți mari personalități care au jucat roluri uriașe în cultura și istoria interbelică a României,dintre care amintesc pe: profesorul Ion Petrovici, Mircea Vulcănescu, Gen. Aurel Aldea, Gheorghe Brătianu, istoricul uriaș,Ioan Bălan, protopop, Aurelian Bentoiu, avocat celebru și om politic, Valeriu Anania,Nicolae Balotă, Ion Bozdog,N.C.Sibiceanu, etc. În puținul timp liber, întemnițații discutau, își împărtășeau informații din domeniele lor de activitate.

În 1952, cu prilejul înființării Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară, după model sovietic, Ion Bozdog ține adevărate prelegeri colegilor de detenție, despre secuime și polemica lui cu I.Toth Zoltan.

Venerabilul meu vecin, ing. Enescu, văzându-mi preocuparea pentru deținuții politici, mi-a încredințat o serie de note și fișe, mi-a permis să notez cele ce îmi povestea. S-a stins din viață în 1980, la etatea de 83 de ani. Șase ani mai târziu, notele și însemnările îmi sunt confiscate, dimpreună cu alte lucrări ale mele și cărți apărute la Fundațiile Regale și Georgescu-Delafras. Din păcate, notele, însemnările, manuscrisele personale și cărțile confiscate nu mi-au fost returnate deodată cu dosarul de urmărire. Acestea sunt în custodia unuei alte instituții și trebuie să aștept rezolvarea cererii pe care am înaintat-o pentru a-mi recupera bunurile. Dar asta-i altă poveste...

Am observat, și în ultimii ani, când au căzut tabuurile și se poate discuta liber, că în problema Ardealului și a Diktatului, discuțiile nu se închid, oricâte documente ai aduce în sprijinul adevărului. \"Eternele\" discuții în contradictoriu, ale istoricilor și savanților de tot felul, nu ar fi păguboase, câtă vreme U.E. nu pune în discuție actualele granițe ale țărilor integrate.

Rolul nefast al acestui contencios veșnic deschis se vădește, mai ales, când încep campaniile electorale, când în lipsa unei oferte politice, care să schimbe viața reală a cetățenilor din Ardeal, politicienii supralicitează problemele legate de întâietate și legitimitate, apasă pe părțile sensibile, pentru a aduna voturi, neglijând deliberat faptul că febra electorală poate mina liniștea socială și inter-etnică.

Vă felicit pentru această cumpănită semnalizare de carte, scrisă întru stabilirea adevărului iară nu pentru impunerea unui orgoliu găunos.

Totodată nutresc nădejdea că generațiile noi, și dintr-o parte și din cealalta, vor avea înțelepciunea să abordeze problema având ca numitor comun nu ceea ce îi separă, ci ceea ce îi unește - România.

Un poem bine cumpănit,
subtil și tragic...

Deși vin Floriile, îmi amintesc de Sf. Vasile.

Ia auzi capră:

Ța-ța-ța, căpriță, ța!
Asta-i capră din Rusia
ce-a adus democrația,
asta-i capra lui Stalin
vine tocmai din Berlin;
Îi împunse pe nemțoi
și-acuma ne ia pe noi.

Mai ții minte, Petruț?

Capra asta mi-a adus prima notă de 4.

Bun venit, frate Eremia!
Aici e cald și bine,
aici e Țara Poeziei...

Spuneți:
\"lumini și umbre, bine și rău, înălțare și decădere, idealism și josnicie, bune intenții dublate de proaste soluții, reușite dublate de eșecuri.\"

Ați uitat să numiți, printre aceste \"ingrediente\", și CRIMA... Probabil veți fi vrut să o căutăm în \"umbre\". Se cuvine să mai amintim de frică, de teroare, exercitate de regimul comunist până în ultima clipă. Știți bine că frica, denumită de politruci și \"necesitatea înțeleasă\", nu este deloc o eficace metodă pedagogică. O dată cu dispariția mâinii care ține gârbaciul își face apariția debandada.

Ați mai uitat să spuneți că acest chip schimonosit al democrației este \"opera\" eșalonulelor doi și trei, ale PCR, că acese eșaloane, în marea lor parte, sunt compuse din inși \"educați\" mai toți după 1947.

O analiză mai amplă a actualei societăți, cu bunele și relele ei, v-ar permite să observați că toate racilele de azi proliferează controlat, pentru a motiva supradimensionarea aparatului polițienesc. Nu e de neglijat nici o altă realitate: banii din rețelele de droguri și carne vie ajung și în sfera politică, și în eșalonul de comandă al organelor de stopare. Nu sunt adeptul teoriei conspirației dar realitatea tinde să o valideze.

Ca avocat al Diavolului cred că veți avea de furcă; veți spune că asasinatul, crima, au fost prezente în toate epocile, că de ce să fi fost scutită defuncta epocă. Așa este, cum tot atâta de adevărat este că ne-a fost impusă crima, de Sovietici și de uneltele lor, sub privirile impasive ale Lumii Libere, aceasta nefiind alceva decât unul dintre samsarii din Marele Obor, care este Planeta.

Partea criminală a acestei realități atroce este că pe lângă comisarii sovietici și alogeni au fost și mulți, chiar prea mulți români care au ucis. Aceștia, ca să se remarce, au făcut exces de zel. Dacă i s-a spus unuia să bată un deținut o jumătate de oră, el l-a bătut o oră. Și tot așa...Destui dintre aceștia trăiesc și au pensii care trec de 30 de milioane, care ajung și la peste suta de milioane, în multe cazuri. Procesul Comunismului nu i-a atins, orice tentativă a cumpăni balanța este amendată cu vehemență și de la \"amvonul\" parlamentului, și de pe strapontina sindicatelor, ONG-urilor sau a mai știu eu căror forumiri civice. De ce? Răspunsul vi-l puteți da singur. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, un mediator în reconcilierea națională ar fi putut fi Biserica; din nefericire, aceasta este căzută, în marea ei parte sub vinovăția multor ierarhi ai ei. E un adevăr pe care nu-l putem ascunde, iar dacă o facem, o facem în dauna noastră. În fine...

Soluția ieșirii din actuala situație este, din păcate, asemănătoare sau identică cu aceea din 1866; asta pentru că toate forurile naționale sunt atinse de cangrenă. Trebuie să se ajungă la a trăi după spusa filosoful:\"Libertatea mea sfârșește acolo unde începe libertatea altuia.\" E doar o opinie a mea.

Cât privește lecția Dumneavoastră de viață, v-o respect cu sfințenie, chiar dacă eu am primit alte lecții de viață, lecții de credință, de poetică, de etică, etc; spre pildă de la Ioan Alexandru, Cezar Baltag ori Mircea Ciobanu.

Iertare pentru tonul ușor pătimaș de la început.Ține, probabil, de faptul că nu m-am eliberat de umbrele trecutului. Sper că mântuitoarea eliberare va veni, prin efort și credință, înainte de a pune mâinile pe piept.

Cu prietenie

Excelent scris, dar mai ales necesar, acest rezumat al conferinței tipărită, a Domanei Eugenia Crișan. Ca naționalist moderat, cred că Societatea Astra, mai ales în contextul nou, al prezenței noastre în U.E., trebuie să joace în continuare un rol important, sub auspiciile perenei sale devize:\"Unde dezbină legea, cartea poate uni\".

Eminescu spunea, la vremea lui, optimist: \"Oricît de mulți oameni răi s-ar găsi în această Țară, nu se găsește nici unul care ar cuteza să pună numele său sub o învoială prin care am fi lipsiți de o parte din viața strămoșilor noștri.\"

Iată că peste 27 de ani, un străin, un francez, Generalul Berthelot joacă un important rol, de partea României, într-o conflagrație mondială, căreia nu numai că i-am supraviețuit, dar am realizat și Marea Întregire.

Generalul Berthelot a fost al doilea mare prieten al nostru, primul fiind Împăratul Napoleon al III-lea, cel care a jucat un rol decisiv în realizarea și afirmarea statului național român. Sunt sigur că un cărturar aparținător al \"Astrei\" va conferenția despre providențialul împărat, spre informarea și folosul generațiilor noi, precum și al diplomației contemporane.

Vă felicit pentru această succintă și cumpătată prezentare a unui important eveniment al ASTREI, precum și pentru îndemnul, subînțeles, la înțeleaptă veghe...

Nea Ion nu apare cam de multișor!
În căutarea dulcelui condur
a luat Țara zdravăn la picior...

Vrea femeie, se umflă-n pene tare!
Îl vom vedea pe lanț!Dar nu prea mare...

Dacă ar candida azi Fiul Dragonului,Vlad Țepeș,
aveți idee câți l-am vota?

Așa cum am precizat și intr-un comentariu aflat mai sus, precum și în mailul de dimineață, nu m-a deranjat părerea dumitale strict critică; de altfel aceasta nici nu există, a spune despre un text că e prost nu este o părere...critică.

Dumneata ți-ai permis insolența de a mă jigni pur și simplu, de a rememora o poveste sau de a o construi, care ține de familia dumitale, în care mă amesteci, sub pretextul numelui Aurel, în pățaniile surorii dumitale. Iar apogeul insolenței l-ați atins când m-ați catalogat obsedat, etc. Vezi citatul de mai jos, luat din comentariul dumitale, citat pe care dumneata îl faci uitat în a doua intervenție, ca și cum nu v-ar aparține. Ori cele spuse despre mine dumitale ți se par, cumva, niște vorbe mângâietoare?

\"era un nene pe vremea cand sor\'mea avea 16 si eu 8. si acel nene se numea aurel. ei bine, acest nene aurel dadea tarcoale blocului meu, because era obsedat de sor\'mea. si eu ma gandesc ca tu, aurel sibiceanu, tre\' sa fii tare obsedat cand zici ca niste subsuori miros a razbionic, pentru ca eu in locul tau nu as rezista intr-un asemenea miros:)\"


Și, ca să închei, accept că DOAR din punctul dumitale de vedere cele scrise de mine reprezintă un text prost; mai există, însă, și alte puncte de vedere, contrare. De altfel, modul cum v-ați argumentat inapetența la textul meu este un poncif motivat de lipsa dumitale de experiență critică; eu îl accept pentru că el se află în zona abordării cumsecade.

Asta una la mână. Doi la mână: eu nu vorbeam de bunul simț în literatură, ci de acela din relațiile inter-umane, din relaționarea cu textul. Despre acest bun simț se face referire și în regulamentul acestui site și mi se pare normal să fie așa. Așa cum am mai spus, printre altele, editorii și-au propus ca în acest spațiu virtual să existe socializare literară, nu sociopatizare.


Era de preferat ca dumneata să emiți o judecată de genul:
TRECUT, CITIT, PENTRU MINE ESTE O CONSTRUCȚIE LIRICOIDÃ, PROLIXÃ, VETUSTÃ. TEXT EȘUAT, ETC. Nu era nici o supărate, era ok. Dar dumneata ai venit cu povești pe după bloc, soră, cu \"EU CRED CÃ TU, AUREL SIBICEANU, TRE SÃ FII TARE OBSEDAT...\"

Cum îți permiți, tinere, nu ți se pare că aici ești orice altceva dar numai critic nu ești? Cine te autorizează pe dumneata să bați câmpii pe seama mea? Nu ți se pare că îi pui în proastă lumină și pe colegii noștri, care-și respectă condiția de oameni de cultură, precum și portofoliul editorilor?

Printr-un concurs de împrejurări, în 1978 am cunoscut un istoric vestit, membru corespondent al Academiei Române și cercetător în cadrul acesteia. Pasiunea mea și pentru istorie, ori poate felul meu de a fi și de a pune unele probleme în materie de istorie, l-au determinat să-mi acorde o prietenie statornică. Grație acestui minunat om și valoros istoric, am avut ocazia să văd și să citesc multe documente, extrem de multe și de incomode pentru istoria noastră oficială. Pus în fața unor adevăruri de netăgăduit și obișnuit cu o anume istorie a noastră, am trăit o amărăciune care nici astăzi nu m-a părăsit. Cu mai toți voievozii și domnitorii noștri lucrurile stau un \"picuț\" altfel. Dar nu asta voiam să spun aici, ci un alt lucru.

Prin 1980 mă aflam la Biblioteca Academiei, dimpreună cu mai vârstnicul meu prieten, istoricul, când am remarcat prezența unui domn cu trăsături nordice. Prietenul meu mi-a spus că este scriitorul suedez Per Olof Ekstrom. Locuia de mai mulți ani în România, era căsătorit cu arhitecta Lidia Podoreanu și, la intervenția unui membru marcant al Comitetului Central al P.C.R., se bănuia că însuși Ceaușescu intervenise, scriitorul avea acces la un fond special de documente, al Arhivei Naționale de Istorie, și la fondul de documente de istorie al Academiei. Despre pomenitul scriitor, am aflat mai târziu, se mai spunea că a fost consilier al Dictatorului, pe probleme de naționalități conlocuitoare. Se pare că zvonul de atunci este confirmat în paginile \"Cărții Albe a Securității”; spun se pare, pentru că vreau să mai recitesc documentele privitoare la scriitorul suedez. Citisem în adolescență două cărți ale acestuia, \"N-a dansat decât o vară\", mai târziu văzusem și ecranizarea cărții, făcută de vestitul Arne Mattson, și povestea de dragoste \"Mai în noiembrie\". Dar nu asta voiam să spun... Prin 1983 apare cartea \"Fiul Dragonului, semnată de Per Olof Ekstrom, cel care se documenta... Se pare că autorul murise în urmă cu un an, doi. Cert este că această carte a produs ceva tulburări prin anumite cancelarii europene... Se pare că după documentarea sa, autorul a folosit doxa, părerea, în defavoarea adevărului documentelor. Din păcate nu am cerut acordul istoricului, prietenul meu, să spun mai multe; este bătrân și foarte bolnav. Oricum, ideea este că opul \"Fiul Dragonului\" trebuie luat ca o ficțiune bine scrisă și nu poate fi instrument de cercetare ori o sinteza științifică a unei minuțioase cercetări; am citit-o și eu, la vremea apariției.

Una peste alta, se poate spune, fără a greși, că nici un domnitor nu s-a putut baza pe Apus ori pe vecini. Ștefan cel Mare însuși recomanda moștenitorului să închine țara turcilor, nu muscalilor ori altora. Țările române nu au ajuns pașalâcuri pentru că mai toți domnitorii aveau stagiul de capuchehaie la Istambul, prilej cu care se inițiau atât în cunoașterea turcilor cât și în cunoașterea diplomației abordate de diverșii sultani, cunoașterea intrigilor și alianțelor secrete, etc. Ar mai fi de spus că în spiritul epocii, talpa țării nu era decât o supusă de drept a Domnului, a Bisericii și a boierilor. Am pomenit și biserica deoarece se poate observa că în toate timpurile și în toate locurile, biserica, religia, în speță, „a fost privită de oamenii de rând ca adevărată, de înțelepți ca falsă, iar de conducători ca folositoare”, precum spunea Seneca Cel Tânăr, preceptorul lui Neron. Emanciparea a început târziu, poate prea târziu în cazul nostru. Cred că este și cel mai important motiv pentru care azi arătăm cum arătăm. Omul providențial nu va face nimic dacă va avea datele lui Țepeș. Trebuie legi drepte, judecători pe măsura legilor, trebuie prețuite intelighenția și virtutea acesteia. Virtuțile născute din frică dispar deodată cu dispariția mâinii care ține biciul, ori care face semnul de tragere în țeapă. Ceața din decembrie 1989 a făcut posibile raptul și golănia din ultimii 20 de ani.

Doamnă Angela Nache Mamier - \"babilonul\" este posibil pentru că aproape nimeni nu este dispus să-și recunoască greșelile; pe de altă parte, nici o instituție nu a putut să preia rolul de mediator în ceea ce ar fi trebuit să fie Reconcilierea Națională. Toți ne considerăm curați, posesori ai adevărului, toți zburdăm în România ca pe o pajiște cu miei, cum ar zice Țuțea. De ce stau lucrurile așa? Pentru că o educație nesănătoasă, aplicată vreme de 40 de ani, dimpreună cu înstrăinarea omului de Dumnezeu își spun cuvântul...

Marius Nițov - în decembrie 1989 ierarhii timișoreni au închis ușile Casei Domnului, în care și-au căutat adăpost cei asupra cărora se trăgea... Pe oasele celor împușcați pe treptele bisericii se poate ridica mult clamata Catedrală a Mântuirii Neamului.

Alexandru Petria - sunt sceptic, omule, cu fiecare zi ne îndepărtăm de normalitate...

Nea Nelu Gârda - mulțumesc pentru catren, așa e, se putea și mai rău. Cel de Sus a intervenit mai mereu când eram la greu. Cu prietenie, dorindu-ți sănătate și pană spornică.

Miclăuș Silvestru - uneori este enervantă și puterea asta de a face haz de necaz. Cred că sunt multe proverbe non-combat pe care ar trebui să le uităm. Am uitat să-i mulțumesc informatorului - acel amănunt m-a salvat. Până una alta vă mulțumesc Dumneavoastră pentru că îmi sunteți aproape. Și eu vă sunt aproape, parcă vă știu de când lumea...

Deci acum un an erai în Pitești! Acolo trăiesc eu de la vârsta de 16 ani, adică de 40 de ani. Prietenii mei mai vârstnici mi-au spus că era un oraș aparte,cândva, în perioada interbelică... Începând cu sfârșitul ultimului război a devenit un oraș artificial,aflat într-o continuă căutare a identității sociale și culturale... Asta datorită în primul rând fostei dezvoltări industriale, care nu a avut motivații economice reale... Sunt multe de spus...

Impresionante datele despre Brezoi, despre Ducatul Amlașului și Țara Loviștei;
m-ai făcut să încerc o reconstituire, cu imaginația, a vremurilor de demult...
Sufăr, de când mă știu, din pricină că avem informații puține despre strămoșii noștri...

Poate că spiritul epocii, crud, atroce din pricina instabilității politice, a năvălirilor de tot felul, nu le-a lăsat răgaz alor noștri să-și însemne măcar o stramă din bucuriile lor simple, din chipul fericirii lor...

Trăitori neliniștiți în neliniștea și nesiguranța vremurilor, neliniștea strămoșilor noștri va fi trecut și în noi, altcum nu se explică încremenirea noatră pernicioasă în proiect, amânarea timpului zidirii și năzuința că doar Pronia ori o ființă providențială ne pot mâna la lucru...

Te citesc cu reală plăcere, cu prietenie și bucurie melancolică.

Toate cele creștinești!

P.S.: A propos, ce va mai fi făcând Herman van Rompuy ? Uitasem de el, noroc mare că mi l-ai amintit! Dacă nu aminteai de el tot așa era - pagubă-n ciuperci !

Textul, pardon, tecstul - sic\" -, este un spectacol crud,
este povestea unor avataruri sângeroase, întunecoase...
Cuvintele grele, plutonice, vin singure și \"eviscerează\" ființa...

Încă un poem aflat sub specia alegorică bruegeliană,
în care ființa este marcată de plăgile timpului contingent,
dar și de, așa cum spuneam, de propriile avataruri.
Aer general de liturghie neagră...

E de prisos să mai spun că Leo se individualizează
și prin curajul de a renunța la pudibonderie;
el recunoaște \"fără grețuri\" umorite, tumorile și limfa
realității vizibile și invizibile...

Uneori, când citesc poemele tale, încerc să văd și varianta soft,
ceva în genul \"Lecției de anatomie\", a lui Rembrandt.
\"Bulangiul\" m-a deranjat la primul impact,
apoi mi-am dat seama că bulangii suntem, ca ființe, la cheremul realului,
întunericului... Am încercat să înlocui cu vierme, bacterie, amoebă..
Țî, nu merge!


Je te souhaite la santé, mon vieux

sibi

Viorile veneau și pe la noi, prin Bărbătești,
uneori...
Deși erau vremuri strâmbe,
unii ca alde Tănase Cășcălete,
Turman, Titu Stere, Retu al Țuții,
intrau cu lăutarii în \"paradigma\"
satului cel îndeobște...

Retu, mânat de rachiu, de lăutari
și de gânduri bune, a intrat,cândva, călare
în sediul Partidului,
când ăsta, Partidul, era în plină ședință...

și Retu a propus ca Partidul să se ducă dracului,
să se scrie cu literă mică...

Ani buni ne-am sărat \"zama\" cu sare
tăiată de el...
Deh, se spunea pe atunci:
Cine limbă lungă are
cinci ani va tăia la sare...

Vei avea o carte pe cinste, Petruț, felicitări!

P.s. M-am ascuns pentru a produce
derută în paradisul subliminal...

\"Comuniștii au vrut să-l facă pe om fericit.
Văzând că ăsta nu e fericit, i-au zis bietului om:
Fii fericit, că te ia mama dracului!\"

Petre Țuțea