Cioplitorul de vâsle - 2

cuvinte!
acest Cioplitor de închipuri \"Parcă un chivot cioplește, mi-am zis\", mereu vrăjit de lucrare nu are timp nici de întristare, nici să se bucure.
\"cineva silnic munci-va
și silnic își va scrie omătul din cântec\".
îmi era dor de o astfel de spunere, lină și totodată solemnă.

mă înclin,

Ottilia Ardeleanu

Sub puterea magiei, evocarea creatorului în trecere (un luntraș, un magician pe ape și el) cucerit de lucrările sale, în care lasă străluciri din suflet. debordantă capacitatea de a lăsa imagini, se poate vizualiza mare parte din scriitura ta și încântătoare topirea timpului prin clasicismul rostirii tale. atrage basmul ascuns în versuri, cultivarea frumuseții perene, care nu izbește privirea cu un limbaj forțat modernist.

... Pavel către tesalonieni zice:
2.9. Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia
...
4.12. Și astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară, și să n\'aveți trebuință de nimeni.

ce dă naștere operei de artă. Un purtător al chivotului în care nu sunt legi ci basme în care mereu se arată
pleoapele prințesei în care stă închisă
liniștea unei fiare cerești...
O muncă uriașe pentru pentru deschiderea lui și pentru a arta lumii ce se află în el.
Rostiri sibilinice ce dau de gândit și încântă

Cu mare poftă citesc și recitesc aceste cuvinte potrivite de un meșter care parcă sculptează în cuvinte, detașat de timp și de vremuri, căutând absolutul.
Pace ție, scriitorule!

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru încrederea acordată.
Cu adevărat minunată este povestea acestui poem și
pentru a vă mulțumi cum se cade e musai nevoie să o scriu.
Aproape că îmi este frică să o scriu...
Este povestea întâlnirii unui om special...

Cu prietenie și deosebit respect
pentru munca Domniilor voastre,

aurel sibiceanu

„și seara îl află cioplind la închipuirile lui... „

Un cioplitor al cuvântului, un truditor întru migăloasă comunicare cu lumea de dincolo, cu lumea din jur, cu el însuși…

„Parcă un chivot cioplește, mi-am zis, un chivot cu basme… ”
„Și strălucirea securii se face oglindă”

Sisific, poetul drămuiește verbul, îl cioplește, apoi îl oglindește în luciul securii, ca o probă a sabiei lui Damocles: cade? Nu cade! Ai reușit, ai îmblânzit cuvintele, le-ai lustruit frumos pe dinlăuntru și le-ai aruncat în sus - din când în când, cine vrea prinde câteva și se îmbată cu ele precum dintr-o ambrozie…

„ și nu are timp de întristare, Cioplitorul, și nici timp să se bucure „

Nu are timp cioplitorul, nu are timp poetul, nu are timp… sisiful.

Pace ție, sisif al cuvântului!
Cu sănătate, Gigi

Cioplește bine Sibiceanu
Și trece ziua, luna, anu\'
Și umple-un coș cu vise rare
Și zice lumea: Ce coș-mare!


Aurel, glumesc, adevărul este că tare bine mai cioplești!

Nici nu știți ce bucurie mi-ați făcut; nu-i de colea să te laude epigramiștii, practicieni ai râsului subtil și sănătos. De altfel, amândoi sunteți polivalenți și meseriași ai scriituri de felurite genuri.
Cu respect și prietenie,

Aurel

Până și în întoarcerea către moarte există candoare, o oarecare limpezime a lucrurilor și aceeași acuratețe a scrierii.
Mie primele 2 versuri îmi sună ca un prolog care înglobează întreg poemul și în care regăsim motivul înserării ca o subtilitate a universului tenebrelor, a unei lumi apuse. Cred că Cioplitorul ca personaj liric adâncește foarte bine misterul acesta al trecerii dincolo...viața ne vrăjește ori moartea? Doar prin viață ajungem la moarte, și așa cum spunea Noica, nu trebuie să ne odihnim niciodată ca și cum am aștepta sfârșitul, nicio lucrare nu trebuie încheiată, moartea să ne prindă în plin proces de creație de parcă am trăi continuu...la fel și Cioplitorul cu lucrarea sa.

penultima strofa mi-a lasat o impresie puternica de autenticitate. mi se pare foarte patrunzatoare.