Să-i arătăm soldatului iarba

în care chiar am găsit \"grația\" cuvintelor.
Cineva, întotdeauna, păzește liniștea și zbuciumul nostru.

mă bucur pentru revenirea cu o poezie de suflet.

Ottilia Ardeleanu

poem sensibil care mi-a amintit sodatul mort din poemul lui rimbaud
ma asteptam la un vocabular mai \"inventat\" ,mai putin comun,are ceva paseist dar poate acest detaliu da o anumita patina a timpului inexorabil care ne naste si ne înghite au fur et à mesure

trădării ne amenință la orice pas...! Soldatul(...), \"Pruncul nostru..., plătește\" privându-se de libertate, sacrificându-și viața! Cinste Lui! Dar câtă vreme va domni nedreptatea (răutatea) pe Pământ, nu vom putea \"să-l oprim/ să mai fie răsuflare suavă/pe îndoliatele creste știrbite de fulger.\" Îndemnul \"Haidem!\" este lăudabil, o invitație la pace, la curățire interioară...! Folosind arhaicul \"pre\" în loc de \"pe\", ați așezat acatistul pe buzele unui preot, care își rostește predica înaintea credincioșilor...! Citit cu plăcere!
mult succes!

E un soldat împănat, foarte vizuală scena cu cele două paseri de pe umeri, urmată de imponderabilitatea dată de fluturi. În prima strofă există un contrast poate mai anevoie de observat: Paradisul și Ghetsimani, care începe să pregătească aperceptiv cititorul. Apoi un alt contrast, mult mai evident, cel dintre \"grația unor cuvinte\" și muțenie, schimbă brusc palierul expresiei, îl abstractizează și-l înalță. Finalul reiterează poezia din titlu, alegorizează și închide retorico-mistic apelul transcendental al autorului către mult generosul Prieten. Platnicul depărtărilor noastre.

Sensibil, sugestiv și parabolic, autorul transfigurează percepția noastră subiectivă, punând-o în fața unei adevărate oglinzi metafizice, o oglindă a realității ascunse. Apare astfel sugerat, la nivel metatextual, al treilea contrast și cel mai important: că ceea ce vedem e doar aparența și masca realității. Ați văzut cât de subtil se transformă soldatul în prunc?

Vă mulțumesc pentru zăbava în aceste cuvinte,
pentru observațiile, aprecierile și demersurile
hermeneutice. Fiecare a surprins cu prietenie
și cu adevărat unul sau mai multe
dintre fețele discrete ale textului meu.

Câteodată cred că înțeleg, de ce se spune, că Dumnezeu iubește poeții: prea știu ei a zice frumos și tot ce e sacru, hieratec și vechi se transformă cu voia și harul lor, în artă. Într-adevăr un frumos, cum spunea cineva mai sus și aș adăuga, viu acatist(viu în măsura în care circulă într-o formă estetică!)Deasemenea titlul îmi apare deosebit de inspirat.