Călin Sămărghițan

Moto: ”și paharul Tău este adăpându-mă” (Ps. 22,6) E o arșiță-n tine, un leșin o moale oboseală care te îndeamnă să te culci în iarbă după ce ai cosit. E ca o dorință rece pe dinăuntru. Un

Vine o zi vineo zi, să ştii, când va fi mâine, spunea. Vine o zi când toată aşteptarea se va fi terminat. O zi când va începe totul fără ca nimic să se fi sfârşit. A fost o noapte a cuţitelor

Închis. Mă strigă pe nume şi nu-i răspund mă caută şi nu mă găseşte. Se-nalţă deasupra umbroasă ca o caracatiţă multicoloră doar privind. Frica. Paralizia aceea cu care te abandonezi în

Nu există decât miez și direcție, spunea. Oricât ai căuta ea nu-i de găsit, ea nu vine, ea nu așteaptă. Nu poți s-o chemi pentru că nu are nume. Ea nu trăiește în pământul celor

[Și la heruvimi sub aripi se vedeau un fel de mâini omenești; Iez. 10,8] Ai putea fi atât de transparent încât prin oasele tale să poți vedea dincolo ca printr-un fluier, prin ochiul tău să

Oricine ar fi spus că Laarisa cea înconjurată de nisipuri e un loc liniștit. Poate prea liniștit și cuminte. În care nu se întâmpla niciodată nimic. Lanesta era negustor de ulei, iar prăvălia lui

Un râu pleacă din tine și nu-i deșert, nici râu de sare nici venin încet, pe braț, încet de-a lung prin sine mi se strecoară-un greier ce-mi toarnă-n vine vin. Din pâinea ruptă-n

Împing un nod vertical. Peste șinele vechi nu mai trece tramvaiul de mult, acum crește iarbă; într-o zi va crește din mine. Mănânc cu ochii la mâinile ei, degete lungi ca nisipul; unghiile

Ei desenează cu sare pe marginea rănii și-n buzunar le zornăie Iuda. Ce dacă e abrupt întuneric? Nu trebuie să aprindem lumina, pe comutator scrie limpede "nu atingeți!" "doar în caz de

Ea stă în celălalt capăt al camerei și numără. Mai întâi trece o cămilă cu două cocoașe. Întâi cocoașa întâi apoi cocoașa a doua. E tibetană. Apoi numără pe degete degetele. Mă privește

Creșteau în somn creșteau în ochi creșteau în fața soarelui, iar umbra lor prindea rădăcini. Și trăgeau tot pământul după ei ca să-L vadă.

traducere din Sohrab Sepehri (1928 - 1980) În acest întuneric mă gândesc la un miel luminos păscând iarba singurătății mele. În acest întuneric îmi simt brațele-ntinse sub stropii acelei

traducere din Nima Youshij (1896 – 1960) Așteptând sunetul pașilor tăi ochii îmi sunt ținuți, vai, sunt ținuți! de-ntunecatele și tăcutele mreje. Noapte-ndelungă când până și tufele de

Ochiul soarelui a făcut cataractă, prin zid se aude cum trece un vierme de sticlă. Dezvelirea la față se va face cu surle, vor țiui lung în ureche ori poate se vor colora de-a dreptul

Auzi? Fără îndoială e fluierul lui Dumnezeu! Se aude acolo unde fiecare înger păzește o rană. Nu mă vezi cum sânger? îmi strigă E rana ta! Închid fereastra să nu iasă lucerna afară groapa

Timpul trădează asincron. Întinzi mâna și dai peste zidul aplecat de deasupra de parc-ai fi într-o criptă. Prin mijlocul orașului trece o panteră de gheață rânjind. În urma ei o șleahtă de