Poezie
Cântec post-cuantic
particulei imprevizibile cu spin întreg
1 min lectură·
Mediu
Împing un nod vertical.
Peste șinele vechi
nu mai trece tramvaiul de mult,
acum crește iarbă;
într-o zi va crește din mine.
Mănânc cu ochii la mâinile ei,
degete lungi ca nisipul;
unghiile ei albe ar strălumina în mansardă.
Tavanul coboară
în fiecare zi tot mai aproape,
fereastra coboară spre genunchi
și dă înspre iarnă;
un telefon sună obsedant
în visul alăturat.
Mă ridic
iar ochii ei făcuți din miere și îndoială
străbat un câmp vertical.
Plec
exact atunci când încep să știu
că din umărul meu stâng în jos
spre omoplați
părul ei de vișină coaptă
s-ar desena prelung,
vertical.
035.265
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Călin Sămărghițan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Călin Sămărghițan. “Cântec post-cuantic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calin-samarghitan/poezie/14029820/cantec-post-cuanticComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
o memorie care sfidează orice lege a inimii.
rara