Trecea, albastră

nu știu dar în călătoria mea printre cuvinte, sentimente și lucruri mi-a plăcut să privesc din interiorul cuvintelor înspre simplitatea care rostuiește valoarea. iată aici un text împlinit datorită modului în care a fost elaborat punctând stări detectabile doar de către cei care au ajuns să privească înspre cele două direcții: a venirii și a plecării
o trecere printre stările care ne umbresc o parte a lucrurilor dar și a sentimentelor, o trecere cu destinatar necunoscut despre care, din unghiul meu de vedere, nu știi ci doar aproximezi capătul.
deseori, ca și acum, stau pitit în răzorul timpului și privesc înspre cele două direcții,doar una cunoscută nouă, și nu pot decât să încerc să restaurez starea perfectă dintre lucruri și sentiment."Oricât ai căuta ea nu-i de găsit,/ea nu vine,/ea nu așteaptă.//Nu poți s-o chemi/pentru că nu are nume//ea nu trăiește în pământul celor vii"

și ce frumos ar fi să putem avea o relație cu timpul, fie și de împăcare cu ceea ce am fost...
dar "E prea târziu./Mi-aș acoperi mâna deja/cu pământ,/ca să se învețe, să se obișnuiască/să se împrietenească cu viermii/din timp."

pentru acuratețe, tentă și mesaj

luminez

cu sinceritate,
t. dume,