Numărătoarea

nu stiu ce sa zic, dar impartirea "ca la pui"...m-a facut sa ma opresc ...sa-ti spun...da, asa-i.

Ioan-Mircea Popovici, de acord, cămila e puțin ieșită din cadru tocmai ca să-l lărgească, iar interpretarea tibetană a femeii, pe care o faceți, îmi place grozav. Și deșertul bineînțeles! Cu toate nuanțele.

Anni Lorei, exact despre timp! Sunt foarte mulțumit că a răzbătut. La subtitlu am fost foarte tentat să spun "poem despre timp", dar nu voiam să fie chiar atât de explicit.

Partea aceasta mi-a placut mult>

~E tibetană.
Apoi numără pe degete
degetele.
Mă privește deodată lung
așa cum numai ea știe.
Și mă numără:
Cel de ieri,
cel de azi,
cel de anul trecut.
Îi ies vreo șapte.

Noi tăcem ca să ne putem aminti.

Apoi ne numără secundele~

Mi se pare a fi o subliniere a schimbarii nunantelor omului in decursul timpului, asemenea anotimului care se schimba, a locului peste care se simte trecerea anilor si, din care, inevitabil se ajunge la o pierdere iar in acest poem, autorul si-a gasit ~contabilul~ perfect care sa tina evidenta acestor lucru> iubita care ajunge in final sa numere secundele unui sfarsit inevitabil insa nu fara a pastra nostalgia a ceea ce a fost la inceput

Hm, da, toate se schimbă. Mă bucur, Carmen, că ai trecut pe aici, dar la mine e atâta praf așezat că-i stă deja mai bine așa.