la masa asta de lemn
astăzi nu se mănâncă
nu se cântă
nu se vorbește
toți ai tăi cu fețe ude
se gândesc la ultima bere
și tu stai întins ca o felie de pâine uscată
nu mai ești jokerul din
în zilele de vineri
când luna poartă cocoașă
săpăm trepte în noi și coborâm în spirale
până la alți dumnezei pe care-i prindem în nări ca un piercing de fum
doar în serile de vineri
într-o zi ai să rămai din nou agățat de buzele alteia
o fostă
sau o viitoare
fostă
actuală iubire
nu mai arunca secunde să te gândești unde a greșit dumnezeu
când m-a adus lângă tine
tu
tu crezi că raiul s-a mutat aici
într-un oraș unde orbii vânează felinare din tramvaie
aici unde copiii nopții strâng în podul palmei venele pâmântului
împletite ca niște trupuri de îndrăgostiți
în ultimul apel mi-ai răsturnat paleta de culori rămasă-n frigider să înghețe vise
în dacia printre gunoaie și fiori de jeg am propria capelă sixtină care sprijină tavanul din bucătărie în ringuri
când ne urâm de fapt iubim stârnim în jur furtuni și ploi
urcăm în trepte pân’ la Dumnezeu și coborâm în fugă amândoi
încerci să stai deoparte? știi bine că nu se poate
putem doar să ne prindem
râd…
râd până doare
ador să mă chinui dar astăzi ne purtăm zâmbete peste o mască de zahăr
așteptăm să ne numim ceva frumos sau să ne urâm într-un altfel de dulce
încă visez la un joc serios
hai să împărțim ultima felie din inima mea
îți voi lăsa ție bucata mai mare
mințindu-te că nu mi-e foame
de frică să nu fiu prea puțină pentru tine
presară-mi zahăr
mai mult zahăr
ce dacă
te voi iubi la noapte secundă cu secundă
până iubirea noastră și surzii or s-o audă
de ce să ne grăbim când sub cămașa udă
apusul s-a oprit minute să-ți ascundă
(?)
cu tine lumea-n basm
Aplaudați-mă ca pe-o fecioară
gata să-și dezgolească
întâia oară sânul
pentru bărbații înțărcați devreme
Adorați-mă ca pe-o femeie
când satură din corpul ei săracii
priponiți cu mâinile
Mâncăm biscuiți la fereastră
și firmiturile cad în noi
guri astupate cu rugăciune
caută mila în burți revărsate
la fiece închidere de pleoape
genele prăvălesc pietre
în coșărci de oase:
Maria a născut răsăritul în poala unui orb
Și muții au întâmpinat lumina
(Orbii au făcut coadă la cinematograf)
de atâta vreme
mi-e inima tăciune
între atâtea păduri tatuate cu numele
E dragoste-n lume
iubite
cerbii își adâncesc
în scorburi copita
șiroind printre vreascuri
fiori
precum o fecioară nebună
înaltul de nori se dezbracă
dezvirginând cocori
și vântul gâfâie
Ziua nu are pleoape
să fugă de lume
doar noaptea e lumină
când genele harpă
scapă sămânță de basme
pe lângă-mprumutată coastă -
sarcină in vitro pentru o lume stearpă
***
pământul
Dumnezeu nu a fost întotdeauna bătrân
când haosul a tăiat cordonul ombilical de neviață
primul scâncet a făcut lumină
din mijlocul
scuipat printre dinții infinitului
s-a avortat
Dumnezeu a inventat visul
pentru a nu se muri devreme
să uiți că îți arde în umeri o cruce
Cel Dintâi te adoarme
învârtind culoare în căușul pleoapei până
nașterea
lumea
tu
sfârșitul –
Din ostenitele-mi oase
mulți și-au făcut nai
să-și cânte neajunsuri prin mine
doar venele pielea și câteva resturi
mai caută-mplinire din corpuri străine
nu mai știu cum să plâng
pe atâtea
Fluturii și-au frânt pentru a treia oară aripile-n mine
Când pleoapa ia-n căuș un pumn de lacrimi
Te botează pe tine
Cu ale tale vorbe mi-am ascuțit genele
Să zgârii durerea
până speriată de
Plâng
de ceva vreme
nu-mi mai găsesc plânsul
sufletul
greu
atârnă
într-un colț de icoană
Sunt ultimul apel
respins la 112
Cupidon și-a rupt arcul
între coastele Evei
noaptea
Ieri am măcelărit nemiloasă, sub pleoape,
o herghelie de nori sălbatici și-o bucată de cer
...un sacrificiu necesar pentru suflet
Noaptea asta voi spânzura de gene stele
ca să salvez lumea de
CI