dama caramel și jokerul verde

râd…

râd până doare

ador să mă chinui dar astăzi ne purtăm zâmbete peste o mască de zahăr

așteptăm să ne numim ceva frumos sau să ne urâm într-un altfel de dulce

încă visez la un joc serios fără să te sperie gândul că tu poți înlocui orice carte

în fiecare zi te împrumut puțin câte puțin și cu fiecare mușcătură mă apropii de ultima mână

ne vom pierde când nu-ți voi mai găsi scuze să-ți caut gura ca pe ultima picătură de apă de la capătul lumii

nu aștepta să le dau forme cuvintelor neserioase peste care îți arunc de fiecare dată râsete

să nu-mi cunoști omul care îmi suflă furtună în pleoape

***

un minut

lasă-mă să-ți îndrept carul din obrazul stâng

să îți adulmec stelele stinse ce au alunecat pe gâtul albastru

un minut

lasă-mă să fiu oarbă

să îți ghicesc în vârful degetelor ochii

nasul și buzele să le ating ca pe o harpă

să-mi fac din pieptul tău corabia ce o să mă

poarte peste lună acolo unde noapte de noapte

voi putea să adorm fără să îmi spui o poveste despre zâni și nebune

un minut

mai lasă-mă să mă lupt cu tine

până alta nu o să te mai vadă ca mine

nu-ți judeca mâinile care vor să-mi numere coastele apăsat

când gura ta mă transformă în bestia din toate diminețile noastre

***

sunt eu – dama caramel

ce s-a așezat pe zâmbetul de zahăr al unui joker verde

să privească mai aproape lumea prin cele două culori

râd…

încă râd și acum doare masca pe care nu mă lași să o topesc

până devin eu femeia de la pieptul tău

P.S.: nu te mai mușc

promit că nu te mai mușc

după tine am să devin vegetariană

și oricum știi prea bine că tu ai fost începutul animalului din mine