Poezie
Plastilină
2 min lectură·
Mediu
Dumnezeu a inventat visul
pentru a nu se muri devreme
să uiți că îți arde în umeri o cruce
Cel Dintâi te adoarme
învârtind culoare în căușul pleoapei până
nașterea
lumea
tu
sfârșitul –
dispar
modelând lumină
un altfel de Început
coboară la picioarele tale
și genele
își întind în suflet icoane
verzi
roșii
albastre
uneori roz...
alergând noaptea himere
înverzești călcâie în Grădina Sfântă
fără porți și cer
fără îngeri de pază în lanțuri
să-și gâtuie mila în cerul gurii
doar tu și închipuite
lumi paralele
unde boala nu doare
ci-i un nume de pisică tărcată
tolănită la un soare care
se închide din telecomandă
toate acestea
dar toate
ție-ți sunt promise
când Tatăl încuie ușa
și-ți lasă clanța sub pernă
la ora când sfinți-și închid oblonul
fruntea-ți mestecă o lume de gumă
câteva clipe alergi
fără să ții rădăcina de mână
................................
dimineața e crudă cu tine
crucea
dezbrăcată de coaste
mai lată decat la ultima răstignire
se cojește de tine odată cu zorii
și-ți cresc în talpă cuie
nu-s baterii în telecomandă
coborându-ți ochii prin vene
îți vine greu să crezi că
ziua sufletul vede doar alb-negru
și sângerează plastilină
mă întreb de nu suflai în primul om
și-ți rămâmea în palme moarte jocul
mai pedepseai lutul încins cu vise?
Ce culoare are cerul când îl întorci pe cealaltă parte?
002720
0