Atelier Literar

Oricât de lină e linia de lumină o liră de crepuscul e lerul lin al licărului leorb de lentoșag E liniște lacustră lac licărind din liră picur linii de mintoșag

Plecasem să-mi culeg simțirile-n amurg, am întins plasa de gânduri; măcar unul să prind să-l scutur de toate uitările, să-l rețin, să-l păstrez cu mirările. Furasem ștrengar apusul întors cu fața

stau în rând după pâine și foamea mea se boltește tot mai sus se sprijină pe coaste neavând pe ce să cadă l-am dat jos pe Icar a ajuns prea departe înconjurase pământul în 81 de zile și tot nu

O pajiște în care Se odihnesc cocori.. Fânul nu poate păstra Inefabila lor Grație ostenită După atâta migrație. O glastră cu salvie Și margarete Nu are glasul lor Fiind atinsă. Și totuși... Se

Dacă aș fi o floare mută, Te-aș striga înflorind, Și m-aș ofili, că nu m-ai văzut. Dacă aș fi un fir de iarbă, M-aș ruga vântului, ca să mă bată spre tine, Să te văd mai îndeaproape. Dacă aș fi

pe stradă, atmosfera e de basm – se poate eu să am prea mult sarcasm – e-aproape Sfânta Vineri (azi e joi) și vine sâmbăta fără de ploi, c-au anunțat la meteo recent că va fi soare (unul mai

un fluture cât o supernovã face un ultim salt spre întuneric oricum ziua supernovele ca şi toate stelele se ascund cel mai bine numai soarele face pe deşteptul când pe o limbã de clopot un suflet

E douăjdoi, iubito, fără greș, Lumina se ițește printre ceață, Coboară frunze roșii din cireș Și noaptea rece înspre dimineață.

am închis adevărul am lăsat doar mânia să măsoare distanțele orice gând este un ucigaș plătit care întârzie mereu nu te mai ruga la golul din palme acolo nu e mântuire e doar piele moartă lumea se

Descheie-mi nasturele de pe inimă, să-ți vezi tronul dezgolit și cel de pe sânii plini de reproșuri, copaci printre crăpături. Coboară și în pântec, la masă am pâinea aburindă dospită într-o bucată

dacă nimic nu are neapărat un sens fix, dacă lucrurile nu se întâmplă cu un motiv, dacă tot ce avem este confirmation bias și outcome bias, dacă și coincidențele sunt doar chestiile pe care le

Iubito, s-ar putea să-ți doară ori, mai curând, să nu, deloc, Îți scriu privind, printre confuzii, la oamenii ce ies din bloc. Și sunt nimicul care scrie despre nimicul care sunt, îmi trec

poate că tu respiri prin trandafiri și le transpiri veștejirea, poate, n-aș putea spune că te cunosc îndeajuns, încât să îți simt razele cum îmi pătrund, cu efect binefăcător, în sânge; ești doar

Și vine o vreme când ziua e an, Și anul secundă grăbită, Și birtul din gară e calul troian, Și halba cu bere-i ciobită, Și trenuri mai trec doar atunci când nu ești, Și ești când te-ascunzi

El a atins butonul roșu fără să știe că, în copilăria florilor, ea coborâse în cântecul de chitară ca într-o fântână cu apă numai bună de băut la pritocitul visurilor. Privirea i se făcuse

de un caiac verde pe deasupra unui oraş scufundat (care fãrã o cãmaşã de in ar putea fi fericirea) botezat la masculin doar aşa ca sã poatã despãrţi raiul de iad într-o zi de sâmbãtã este ca şi