Bogdan Patrulesei

Mă sprijin în coada lopeții și îmi șterg sudoarea cu mâneca salopetei. Scuip praful din gură... Pietrișul de sub picioare e fierbinte și îi simt dogoarea prin tălpile de gumă a tenișilor. Un

Gavril își sărută pe frunte soția încă adormită. Cu gesturi precise își încheie butonii și coborî la bucătărie să-și pregătească o cafea nu prea tare, cu un pic de lapte. Pe la ora 10 avea o

Ar fi incitant pentru cititor dacă aș spune că rândurile următoare s-au născut în urma unui vis în care o voce mi-a spus: „Trezește-te! Scrie!” Firesc, aș fi întrebat: „Ce să scriu?” „Despre

Una peste alta, am aflat că sunt gravid. Ela era la fel de uluită ca și mine. Desigur ne doream un copil, dar nu ne gândeam că acesta va veni pe lume într-un mod atât de neașteptat. Medicul a mai

„Întrerupem programul obișnuit pentru o știre de ultimă oră: Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, a dat peste cap comunitatea medicală internațională. În urma unui control medical de rutină, a ieșit la

Martie se apropia de sfârșit. Soarele începuse să se arate din ce în ce mai des. Dealurile și munții înverziseră timid iar pe crengile copacilor mugurii umflați începuseră să se crape. Am hotărât cu

O priveam prin ușa bucătăriei cum pregătește ceaiul, meticuloasă și totuși parcă agitată. „Ce e, Olive?” „Nimic, doar că m-ai speriat…” Mă privi lung. Observai că are lacrimi în ochi. „Vino aici!” O

Întors acasă, aproape că am uitat evenimentele din ultimele zile. Mai simțeam în nări doar parfumul acela subtil de iasomie. Aici nimic nu s-a schimbat: același gang întunecos, mirosind a mucegai și

Nu îmi plac schimbările neașteptate. Rutina atât de plictisitoare pentru unii este pentru mine un mod de viață. Am nevoie să gândesc în prealabil orice modificare, să o vizualizez în minte de sute de

Îmi înșir pașii încet, monoton, pe malul mării care mă privește pe furiș, cu ochii vineți de frig, și cu fiecare pas îmi vin în minte scene din călătoria mea spre dureroasele adevăruri pe care le-am

În după-amiaza aceea răscoaptă de vară, m-am refugiat pe terasa pustie a unei cârciumi din centru, sub o umbrelă galbenă cu reclame. La umbră, era aproape tot atât de cald, dar măcar nu-mi intra

Nu avea mult de mers. Clădirea în care își avea atelierul era o casă naționalizată, înaltă, ce mai păstra un aer de somptuozitate în ciuda timpului care o coșcovise pe alocuri, lăsând să se vadă din

Urcă agale pe scenă, în aplauzele publicului și, cu mâna tremurândă primi trofeul atât de mult râvnit. Îl privi cu mândrie și satisfacție: „Premiul pentru întreaga activitate artistică.” Adamescu îl

Zguduit de această întâmplare, Gheorghiță păși brusc în adolescență. Simțea în el o liniște rece și încremenită ca înaintea furtunii. Mintea lui făcea acum conexiuni între fapte și oameni, înțelegea

Săptămânile trecuseră repede, fluide, înmuiate de canicula din ce în ce mai puternică. În aceste zile de vacanță, Gheorghiță, nu prea știa cu ce să își umple timpul. Se trezea dimineață la ora la

Într-o dimineață de iunie, Gheorghiță se trezi, se spălă pe ochi și, fără să știe că începând cu acea zi, viața lui va face o cotitură bruscă, porni spre școală cu pași târșiți. Se simțea de parcă

Gheorghiță era un băiat simplu. Privea mirat, cu neîncredere, pe oricine i se adresa. Apoi își pleca privirea în pământ. Era scund, chiar destul de scund față de cei de vârsta lui. Asta era

În tot clocotul acesta de gânduri din mine, mai aveam totuși o ultimă fărâmă de speranță. Stăteam cu ochii ațintiți spre ușă închipuindu-mi că Ilona era dincolo și ezita să intre. Însă dincolo nu era

Sunt paznic: Stau la poarta Casei de Nebuni. Și viața mi se-mparte-n două: O jumătate-aici, La poartă, Cu chipiul ros de-atâta „Să trăiți!”, Iar cealaltă, Acasă: Maiou,

Te urmăm cu ochii închiși, ca pe ultima speranță. Te urmăm de sete, te urmăm de foame. Poate mai înmulțești încă o dată pâinile alea, să ne săturăm. Te mâncăm cu ochii închiși, cu gura

Am decis că azi trebuie să mor. Încă nu m-am hotărât cum, dar până la sfârșitul zilei, voi muri. Mă veți vedea la știrile de la ora cinci, șase, la Otv, peste tot. Am hotărât să mor în semn de

(lab rat) ronțăind bomboane-n gară cad adeseori și meri. gura mea, din astă seară, poți să taci sau poți să zbieri! gardu-i de măceș albastru soarele se scaldă-n pomi șubredă e schela

limba ta roză și mică dinții tăi albi, perfecți, nările tale, un pic ridicate, pielea obrazului, caisă coaptă pleoapele,... fluturi timizi ce strâng între aripi două smaralde